Rocker și director

20 12. 2001, 15:58
de Flavia Hațegan În fiecare birou al unei instituții sau societați, acolo unde își desfașoara activitatea "domnul director", te aștepți sa gasești o persoana sobra, la costum și cravata. La firma "General Petrom Service" însa, pe scaunul

de Flavia Hațegan

În fiecare birou al unei instituții sau societați, acolo unde își desfașoara activitatea „domnul director”, te aștepți sa gasești o persoana sobra, la costum și cravata. La firma „General Petrom Service” însa, pe scaunul șefului șade un om foarte departe de aceasta imagine. Boss-ul cu pricina nu numai ca nu poarta costum, dar are și parul lung, prins în coada.

Rockerii de altadata

Dan Boric s-a nascut în Ploiești, dar viața l-a trimis în urma cu 25 de ani la Arad, oraș despre care spune ca îi vine ca o manușa. Când s-a mutat pe malul Mureșului era deja un rocker împatimit. „Primele discuri de rock le-am cumparat când aveam 13 ani: o culegere cu Rolling Stones și un disc cu fosta formație a lui Demis Roussos și Vangelis”, își amintește Dan. Nu a cântat la nici un instrument, dar a avut un cuvânt de spus în apariția unei trupe. „În apartamentul meu din Ploiești a luat naștere o formație care a cântat din ’72 pâna în ’82. Culmea, anul acesta s-a reînființat. Pe vremea aceea rockerii erau mai boemi. Purtam haine strâmte, camași cambrate și înflorate, pantaloni strâmți și evazați jos și pantofi cu șpiț. Era ceva spre fenomenul flower-power. Parul lung îl port din clasa a XI-a și l-am avut taiat doar în armata”, povestește dom’ director.

Orașul și muzica

Și fiindca trebuia sa mai faca și altceva decât sa asculte „Rolling Stones” cât e ziua de lunga, Dan Boric a terminat Institutul de Petrol și Gaze, în ’78. Așa a ajuns sa lucreze la Arad, urbe de care se declara îndragostit ori de câte ori are ocazia. „Și oamenii, și atmosfera, și orașul sunt exact ceea ce-mi trebuie mie. Cred ca caracterul orașului definește caracterul omului”, explica el. Faptul ca a devenit aradean nu l-a impiedicat sa-și mareasca colecția de discuri și cunoștințele în domeniu. „Am ajuns sa ascult muzica rock progresiva, care este foarte grea, și așa am putut sa înțeleg și sa-mi placa alte genuri, ca muzica jazz, simfonica și chiar folclorica, dar nu cea populara. Ascult și muzica noua, cea de astazi. Nu pot sa spun ca-mi place, dar o ascult. Cred ca, pentru a se menține muzica buna, este nevoie și de aceste curente trecatoare”, spune rockerul.

Prietenul sporturilor

Ajuns directorul societații General Petrom Service, Dan Boric s-a implicat în viața sportiva a Aradului, cu precadere în baschet. Și a facut-o cu atâta suflet încât a fost rasplatit de baieți cu cel mai râvnit trofeu. „Echipa de baschet West Petrom a devenit un simbol al firmei noastre. Susținem echipa din ’94 și am preluat-o din divizia B. Anul trecut au fost vicecampioni, iar anul acesta au devenit campioni. Mai avem karate, tir, fotbal, tenis și automobilism”, spune Boric. Fan al tuturor sporturilor, a facut și el la vremea lui câte ceva din toate astea. A început cu handbalul, apoi a facut baschet. Acum îi place sa joace tenis și nu pierde nici un meci de baschet. Și îi mai place sa fie președintele Consiliului de Administrație al clubului West Petrom, sa fie prezent la orice discuție legata de echipa, de investiții.

În criza de timp

Batrânul rocker se plânge ca n-are vreme sa asculte muzica. „Singurele momente în care pot sa fac lucrul acesta sunt atunci când merg la drum lung sau când fac baie. În schimb, iau parte la toate concertele mari care se organizeaza la noi. Ultima oara am fost la concertul YES, când au fost prezenți aproape toți membrii formației”, spune Boric. Altfel, printre picaturi, își asculta muzica din propria colecție. „Nu știu câte CD-uri și viniluri am adunat din ’66 și pâna acum. Cred ca peste 1.500 de titluri.”

Boric de doua ori

Dan Boric se arata un tata fericit. El a reușit sa-i transmita baiatului sau, Catalin, atât dragostea pentru muzica, cât și microbul sportului. „Catalin joaca baschet. A fost junior la West Petrom, iar acum face parte din echipa Elba Timișoara”, spune parintele, cu mândrie în glas.

Un pub la Arad

Gândindu-se la cei ca el, dom’ director a deschis un club de rock, care a funcționat pâna acum câteva luni. În acel spațiu, Dan Boric a pregatit o surpriza. „Voi deschide un Pub, dupa modelul irlandez. Pereții interiori sunt din caramida și dau senzația de strada irlandeza. Am bagat înauntru o caroserie de VW și o motocicleta. În fiecare seara va fi un alt gen de muzica, de la blues, la rock și jazz”, spune patronul.

Fanul nr. 1 al West Petrom

Daca nu este ocupat cu treburile Petrom și daca nu asculta muzica anilor ’60-’70, Dan Boric ia parte la meciurile de baschet ale echipei campioane. „Mi-ar placea sa fiu prezent la toate meciurile, și la cele din deplasare, dar timpul nu-mi permite lucrul acesta”, spune fanul nr. 1 al West Petrom.

„Pe vremea aceea muzica buna o ascultai la radio. Trebuie sa recunosc ca generația noastra a fost influențata de Cornel Chiriac. Ascultam emisiunea lui înca de când era în țara, în anii ’68, apoi la Europa Libera” Dan Boric