Roberto Landi – antrenor la FC Național
Tehnicianul italian Roberto Landi a semnat un contract valabil pîna la sfîrșitul acestui sezon cu gruparea FC Național, a anunțat, joi, în cadrul unei conferințe de presa, președintele clubului bancar, Gino Iorgulescu.
Iorgulescu a declarat ca l-a ales pe Landi pentru ca echipa sa continue în linia trasata de tehnicienii Walter Zenga și Cosmin Olaroiu.
„Roberto a fost prompt și a raspuns pozitiv solicitarii noastre. El vrea sa faca treaba buna aici. L-am ales pentru ca vrem sa mergem pe aceeași linie pe care au început-o Walter și Olaroiu. Iar pentru asta este necesar ca antrenorii sa vorbeasca aceeași limba. De asemenea, l-am preferat pe Roberto pentru ca el a activat în Lituania și Georgia, țari unde condițiile se apropie de cele din România. Nu în ultimul rînd, antrenorul vorbește limba engleza, lucru important pentru ca avem jucatori straini în lot”, a spus Gino Iorgulescu.
Președintele clubului bucureștean a afirmat ca, în afara de Gabriel Caramarin și Gigel Coman, este posibil ca de la echipa bancara sa mai plece și alți jucatori.
„Nu știu daca Marius Popa pleaca la Timișoara, o sa vedem ce se va întîmpla. Sînt discuții cu cei de la Poli și pentru Flavius Moldovan, care poate sa plece, dar poate și sa ramîna. În funcție de ofertele care vor veni, e posibil sa ne desparțim și de alți fotbaliști”, a spus Iorgulescu, precizînd ca dupa turneul din Cipru se va face o evaluare a lotului și se va încerca acoperirea locurilor ramase libere.
La conferința de presa a fost prezent și Landi, care a declarat ca obiectivul sau va fi menținerea, sau chiar îmbunatațirea situației în care se afla în prezent FC Național.
„Eu preiau echipa în calitate de semifinalista a Cupei României și cu 27 de puncte în clasament. Obiectivul final este cel puțin menținerea, daca nu chiar îmbunatațirea acestei situații. Am nevoie de puțin timp pentru a cunoaște echipa și din fericire returul începe abia pe 5 martie. Cu siguranța situația este destul de liniștitoare și plec dintr-o poziție buna”, a afirmat Landi.
Roberto Landi a precizat ca, deși a primit și alte oferte, a preferat sa vina la București și sa semneze un contract cu FC Național.
„Imediat dupa ce am primit aceasta oferta, nu m-am gîndit de doua ori, mi-am anunțat familia și am venit la București. Cînd am vorbit cu președintele Iorgulescu, mi-au trebuit cinci minute ca sa ajungem la un acord. Pentru mine este o șansa importanta sa antrenez o echipa precum FC Național. În viața nu conteaza doar banii. Voi încerca, și nu vreau sa dau dovada de demagogie, sa îmi aduc experiența în sprijinul clubului. Nu am venit sa învaț meserie pe cineva, am venit sa muncesc și sa ofer continuitate”, a adaugat Landi.
Tehnicianul a menționat ca motto-ul sau, atît din perioada cînd era jucator, cît și de acum, cînd este antrenor, este: „Trebuie sa existe multe fapte și puține vorbe”. „Ramîne sa fiu judecat de presa, de jucatori și conducatori”, a adaugat Landi.
Antrenorul s-a declarat norocos deoarece are mulți prieteni care au avut legatura cu fotbalul românesc.
„L-am urmarit mult pe Lucescu, cînd lucra în Italia, și știu mai mulți jucatori care au evoluat în campionatul Italiei. Cu siguranța nu cunosc în profunzime campionatul românesc, dar este o ocazie buna sa aflu calitațile acestuia. Eu vin dintr-un fotbal superprofesionist, cum este cel italian. Toata lumea spune ca avem cel mai bun campionat din lume”, a declarat Landi.
Roberto Landi a spus ca are o relație buna cu Walter Zenga, cu care considera ca are numeroase puncte comune.
„Am fost amîndoi portari și vreau sa va spun un lucru fundamental: se spune ca un portar nu poate ajunge un mare antrenor, însa portarul este singurul care vede tot terenul. Portarul are o viziune completa asupra tacticii de joc. Amîndoi sîntem persoane carora le place sa munceasca și care vor sa aduca profesionismul în interiorul grupului cu care lucreaza. Pe noi ne deosebesc rezultatele: Zenga a avut rezultate, iar eu înca mai am multe de demonstrat”, a adaugat Landi.
Întrebat ce i-a spus Walter Zenga despre FC Național, Landi a afirmat: „«O sa ți se para ca antrenezi pe Real Madrid», acestea au fost cuvintele lui Zenga”.
Roberto Landi a spus ca va importa suporteri din Italia pentru meciurile echipei FC Național. „Vom închiria un charter pentru a aduce suporteri. Am putea face o afacere în domeniul turismului în acest sens”, a precizat Landi.
Antrenorul a menționat ca FC Național se aseamana cu Chievo, dintre formațiile din Italia. „Chievo a plecat de la amatori și a ajuns în Cupa UEFA, cu 2.000 de spectatori în fiecare duminica. Aș putea sa aduc și jucatori italieni”, a declarat Landi.
Roberto Landi a afirmat ca în stagiul de pregatire din Cipru va vedea care sînt problemele echipei și va studia eventualitatea gasirii unor jucatori care au caracteristicile necesare formației bancare.
Alaturi de Landi, la FC Național a venit și un preparator fizic italian. Antrenor cu portarii va fi Gheorghe Nițu.
Nascut la 2 februarie 1956, Roberto Landi a evoluat ca portar la Bologna, Ravena, Modena, Siena, Piacenza precum și la echipe din Canada, Statele Unite și Africa de Sud. Absolvent al Școlii de la Coverciano, Landi a fost antrenor cu portarii al selecționatei Statelor Unite ale Americii la CM 1990 și CM 1994, apoi a condus echipa naționala „Under 21” a Georgiei.
În 2001 s-a aflat sub contract cu Federația Lituaniana de Fotbal, pentru ca în anul urmator sa fie cooptat în staff-ul tehnic al echipei italiene FC Messina.
Mediafax