Robert Knepper – Pădurar sau psihopat?

Apropo.ro / 22.10.2007, 00:00
Robert Knepper - Pădurar sau psihopat?
Cu puţin timp înainte de a primi rolul T-Bag din ”Prison Break”, actorul a fost tentat să accepte slujba de pădurar într-o rezervaţie din California. ”Eram falit şi trebuia să-mi întreţin cumva familia”.

Mama lui Knepper se ocupa de decoruri la teatrul local, aşa că actorul a făcut de mic cunoştinţă cu lumea artistică. După o lungă perioadă pe scenele din Chicago, s-a mutat la New York, unde şi-a continuat munca în teatru. Deşi nu intenţiona să se orienteze spre film sau televiziune, ofertele au venit, astfel că filmografia lui numără acum aproape 70 de roluri – majoritatea, aţi ghicit – negative. Printre acestea: ”Toată lumea spune te iubesc”, ”Lege şi ordine”, ”Spitalul de Urgenţă”, ”Profiler”, ”CSI: Miami”. Totuşi, fiind un actor ”din clasa de mijloc”, după cum singur se defineşte, Knepper s-a aflat mai mereu în căutarea unei a doua slujbe. Printre altele, a candidat pentru un post de profesor de actorie la Universitatea din California, unde ar fi fost plătit cu 50 de dolari pe săptămînă. ”Chiar înainte să primesc oferta de a juca în , eram în căutarea unui nou job. Eram implicat în proiecte ca sau , însă acestea nu îmi aduceau venitul de care aveam nevoie. Eram falit, aşa că am început să-mi caut o altă slujbă”, spune Knepper. ”Imaginaţi-vă cum aş fi arătat cu o pălărie imensă de pădurar… Din fericire, nu am acceptat”.