Robert De Niro are planuri grandioase. Ce vrea să facă la Londra
Vedeta hollywoodiană a prezentat primăriei londoneze planurile sale de a construi The Wellington Hotel, un complex ‘boutique’ cu 83 de camere şi ‘spa’, două restaurante şi o grădină.
Actorul în vârstă de 72 de ani, care se află deja în spatele construcţiei Greenwich Hotel din New York, vrea să unească şase clădiri adiacente, dintre care trei sunt clasificate drept construcţii de interes istoric de gradul II.
Capitala britanică „este una dintre cele mai uimitoare şi mai cosmopolite din lume. Este firesc să facem un hotel care să reprezinte centrul acestui oraş şi Covent Garden”, a declarat De Niro, potrivit Agerpres.
Dacă proiectul primeşte avizul favorabil al autorităţilor, constructorii speră să înceapă lucrările în 2017 urmând să fie finalizate în 2019.