Robbie Williams şi-a vândut diverse obiecte personale la o licitaţie caritabilă.
Artistul britanic a urcat pe scenă şi a acţionat ca un veritabil comisar de licitaţie profesionist la acest eveniment – „Doing it for the Kids” – organizat de casa Bonhams miercuri seară, la Londra, în beneficiul organizaţiei de caritate The Donna Louise Children’s Hospice, care se ocupă de ajutorarea copiilor cu boli cronice şi în stadiu terminal, informează Reuters.
La această licitaţie, fanii cântăreţului au participat online, în sală şi prin telefon. Peste 150 de obiecte personale ale artistului, inclusiv din perioada în care acesta făcea parte din grupul Take That, au generat încasări totale de 145.000 de lire sterline (226.475 dolari).
Pentru a impulsiona evenimentul, Robbie Williams a urcat pe scenă şi s-a comportant ca un comisar de licitaţie profesionist, reuşind să vândă manuscrisul piesei „Kids” – un duet cu Kylie Minogue – cu suma de 6.875 de lire sterline (10.751 dolari).
Citeste mai mult aici!