Rio Ferdinand, amenintat cu moartea
Fundașul englez Rio Ferdinand a primit doua scrisori prin care a fost amenințat cu moartea, dupa ce s-a transferat de la Leeds United la gruparea Manchester United.
Potrivit sursei citate, conducerea clubului Manchester United este gata sa-i angajeze lui Ferdinand o garda de corp, pentru a-i asigura siguranța acestuia.
Federația Engleza de Fotbal a fost anunțata în legatura cu amenințarile primite de Ferdinand și, în cazul în care problema va persista, se va cere ajutorul poliției. „Rio este suficient de calm ca sa treaca cu ușurința peste astfel de momente, dar aceste scrisori sînt extrem de sinistre”, a declarat o persoana apropiata lui Rio Ferdinand, a carei identitate nu a fost dezvaluita.
„News of the World” noteaza ca suporterii echipei Leeds, aflați împreuna cu formația engleza în Australia, au afișat chiar bannere cu inscripțiile: „Rio este un gunoi” și „O sa ți-o facem”.
Ferdinand a jucat, sîmbata, pentru prima data sub culorile echipei din Manchester în meciul amical cîștigat de formația antrenata de Sir Alex Ferguson, cu scorul de 3-2, în fața echipei Bournemouth.
Gruparea Manchester United s-a mai confruntat cu situații în care jucatorii au fost amenințați cu moartea. În trecut, David Beckham și soția sa, Victoria, au primit astfel de scrisori, într-o perioada pe care au depașit-o folosind garzi de corp. Manchester United deține chiar o echipa de securitate, care protejeaza jucatorii atunci cînd aceștia se afla în timpul programului.
Sursa: www.mediafax.ro