Rihanna, rockstar în show-ul Victoria’s Secret 2012 (Poze)

Apropo.ro / 08.11.2012, 16:40
Rihanna a animat atmosfera la prezentarea show-ului Victoria's Secret 2012 ce a avut loc la New York. Cele două ținute vestimentare ale artistei au adus-o pe primele pagini ale ziarelor.

Rihanna a avut două ținute vestimentare în show-ul Victoria’s Secret 2012, eveniment desfășurat la Lexington Avenue Armory din New York.

Rihanna si Doutzen

Rihanna și modelul Victoria’s Secret Doutzen

Artista a performat pe scenă în timp ce modelele prezentau celebrele lenjerii intime. Ochii publicului erau ațintiți asupra modelelor, dar și spre Rihanna care a purtat un corset negru ce îi scotea sânii în evidență și o fustă ce îi lăsa la vedere un picior. Desigur, croiala a fost făcută de așa natură să se vadă portjartierul sexy și negru. Ținuta a fost întregită și de o pereche de mănuși din dantelă neagră.

Ca accesorii, Rihanna a apelat la perle care îi împodobeau atât gâtul, cât și ochelarii șic.

Rihanna

Rihanna

În contrast cu prima ținută all black, cea de-a doua culoare preferată de Rihanna a fost rozul pal. La rochița mini din dantelă Rihanna a adăugat și o bluză pe care și-a legat-o simplu de mijloc. Atât artista, cât și modelele Victoria’s Secret au făcut deliciul publicului cu aparițiile lor memorabile.

În cadrul show-ului, Rihanna a cântat piese de pe noul ei album intitulat „Unapologetic” ce va fi lansat pe 19 noiembrie 2012. Primul single lansat de pe acest album este „Fresh out the runaway”, apoi va fi „Diamonds”, și „Nobodies Business” feat Chris Brown.

Rihanna in culise cu modelele VS

Rihanna în culise

Alături de Rihanna, la eveniment au mai cântat Justin Bieber și Bruno Mars. CBS va face public show-ul înregistrat pe data de 4 decembrie 2012.