Rihanna lansează o ediție specială a noului album „Unapologetic”. Află cât costă!
Rihanna va lansa pe 19 noiembrie al șaptelea album din carieră, iar pentru cei mai loiali fani a pregătit și o ediție limitată, în valoare de aproape 250 de dolari, care va apărea pe piață în decembrie.
Noul album al cântăreței va fi disponibil pe piață pentru prețul standard de 80 $, în cadrul unui box set care va include stickere pentru laptop, o brățară care marchează lansarea piesei „Diamonds”, tricou unisex și altele.
Rihanna – „Diamonds”
Pentru cei care nu se uită la bani va fi lansată în decembrie și ediția limitată numită The Diamonds Executive Platinum Box, care va conține noul album al Rihannei numit „Unapologetic”, un tricou unisex, 7 art print-uri, card USB de 2 GB, notebook de 40 de pagini având notițe ale Rihannei scrise chiar de ea, un vinil cu remix-uri ale piesei „Diamonds”, imagini 3D cu schimbările de imagine ale cântăreței și un mesaj special din partea ei pentru fani.
Diva din insulele Barbados a fost nominalizată și va fi prezentă la premiile MTV EMA, care vor avea loc pe 11 noiembrie, în Frankfurt, Germania.