Richard Hammond a facut praf o masina de 130.000 de euro!

10 08. 2009, 13:11

Simpaticul Richard Hammond, cel care prezinta emisiunea Top Gear a scapat nevatamat dintr-un accident rutier in care a fost implicat sambata.

Aflat la volanul unui Morgan AeroMax in valoare de 130.000 de euro, Hammond a izbit din spate un Nissan, la intrarea intr-un sens giratoriu, in coliziune fiind angrenate alte doua masini.

Accidentul s-a produs in apropierea orasului Over, la orele pranzului.

Din spusele martorilor, la intrarea in sensul giratoriu, masina din fata celei in care se afla Hammond a franat brusc, iar prezentatorul n-a mai reusit sa evite coliziunea, la fel ca si alti doi soferi aflati in spatele sau.

Masina lui Hammond (39 de ani), una care atinge 270 de kilometri la ora, a suferit avarii serioase, alegandu-se praful de minunatia construita in stilul anilor 30 din secolul trecut.

Asa arata un Morgan AeroMax in conditii bune

Din cele spuse de apropiati, prezentatorul se intorcea de la un aerodrom din comitatul Gloucestershire, unde ar fi luat lectii de pilotaj.

Accidentul de sambata nu este singular pentru Hammond, acesta suferind, acum trei ani, un accident grav.

In timp ce filma pentru show-ul realizat de BBC, Richard Hammond, aflat la volanul unui dragster a iesit in decor la viteza de 480 de kilometri pe ora, dupa ce unul dintre cauciucuri a explodat.

Acum trei ani, Hammond s-a rasturnat la 480 de kilometri la ora

El a suferit leziuni ale creierului si a fost multa vreme in pericol de a-si pierde viata, medicii luptand timp de cinci saptamani pana sa-l repuna pe picioare.

Chiar daca acum si-a revenit, Hammond inca sufera de pierderi de memorie si depresie.

Â