Revista GQ s-a lansat în versiune online

De: Dragos Tanase / 29.10.2012, 17:20
Revista GQ s-a lansat în versiune online
Revista GQ România a lansat, sub umbrela Mediafax Group, versiunea online a prestigiosului titlu internațional.

GQ.ro este un website ce oferă toate ingredientele definirii unui stil propriu pentru fiecare bărbat. Site-ul păstrează aceleași grad de rafinament, spirit inovator și abordare specifică în materie de stil care poate fi întâlnit în paginile revistei, fiind mai degrabă o extensie digitală autonomă a publicației decât o simplă replică online a GQ România și, desigur, fiind mult mai legat de proximitatea temporală și mai interactiv.

„GQ nu propovăduiește înregimentarea într-o turmă, ci încearcă să te învețe cum să te desprinzi din ea”, spune Ovidiu Buta, Fashion Director GQ România.

Trendsetter-ii autohtoni găsesc aici toate elementele și informațiile cu adevărat importante din universul masculin, de la stil, piese vestimentare și accesorii la produse de îngrijire up-market, de la gadgeturi și autoturisme la destinații exclusiviste, neuitând de artă, entertainment, lumea afacerilor și, rețeta casei GQ, povești neromanțate despre personalități autentice românești sau internaționale și zone „fierbinți” din întreaga lume.

www.gq.ro

„Sunt foarte bucuros că avem o ediție online care să permită o mai strânsă, mai promptă și mai intensă conexiune cu publicul nostru – căruia îi mulțumesc încă o dată pentru fidelitate, salutându-i cu aceeași stimă pe nou-veniții în „familia gentlemenilor moderni”, declară Dragoș Plăcintă, redactor-șef GQ România.

GQ este una dintre cele mai importante și, totodată, cea mai răspândită revistă high-end pentru bărbați din lume, fiind singura publicație destinată unui public preponderent masculin prezentă pe toate cele cinci continente (20 de ediții internaționale).

www.gq.ro