Reuniune OSCE, luni, la Sofia, consacrata în principal Ucrainei
Criza din Ucraina și acuzațiile Rusiei privind amestecul Occidentului în problemele Europei de Est vor domina dezbaterile Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care a început, luni, la Sofia, relateaza AFP.
La reuniune participa peste 40 de miniștri de externe, precum și delegații ale celor 55 de țari care fac parte din OSCE.
Între timp, la Kiev, sustinatorii opoziției spun ca vor extinde blocada asupra instituțiilor guvernamentale, pâna când Parlamentul adopta un pachet de masuri care ar face ca alegerile sa se desfașoare corect.
Astazi, președintele Ucrainei, Leonid Kucima, a declarat ca decizia Curții Supreme de Justiție privind organizarea celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale la 26 decembrie trebuie respectata.