„Return to Hogwarts”: Daniel Radcliffe povestește despre coafurile caraghioase, Emma Watson consideră reîntâlnirea cu colegii din distribuţia seriei „Harry Potter” o bucurie neaşteptată, iar regizorul Christopher Columbus îşi aminteşte platoul de filmare al celebrei francize ca fiind cel mai mare teren de joacă din lume.
„Return to Hogwarts” este producția de televiziune care reuneşte o parte din distribuţia francizei „Harry Potter” la aniversarea a 20 de ani de la lansarea celebrei serii şi va fi difuzată pe 1 ianuarie la HBO Max.
Daniel Radcliffe, în vârstă de 32 de ani, avea doar 11 ani când a fost distribuit în rolul unui copil orfan cu puteri magice. Cu prilejul reuniunii filmate la studiourile din Leavesden, în apropiere de Londra, actorul a spus că va fi mereu fericit să vorbească despre film.
„Fiecare parte din viaţa mea este conectată cu Potter şi cu Leavesden. Primul meu sărut are legătură cu cineva de aici, primele mele iubite au fost aici… Totul derivă de la platoul de filmare pentru Harry Potter cumva”, a spus el, potrivit unor fragmente din emisiune difuzate în avans.
Radcliffe îşi aminteşte că nici lui şi nici lui Rupert Grint (Ron Weasley) nu le-a plăcut când li s-a spus că trebuie să-şi lase părul să crească ca să arate mai ciufuliţi în filmele din ultima parte a seriei.
„Am spus ‘Nu, nu, nu, nu, nu. Doar n-o să ne lăsaţi aşa, nu? Se presupune că ar trebui să fim nişte adolescenţi în devenire, care se întâlnesc cu fete în filmul ăsta. Nu aşa stau lucrurile, nu?’ Aşa că am fost destul de dezamăgiţi când ne-am dat seama că de fapt realitatea era alta”, a spus el.
În cadrul episodului aniversar, lui Radcliffe, Grint, Watson (Hermione) şi Columbus li s-au alăturat actorii Robbie Coltrane (Hagrid), Jason Isaacs (Lucius Malfoy), Gary Oldman (Sirius Black), Helena Bonham Carter (Bellatrix Lestrange) şi alţi membri din echipa filmului.
Emma Watson a spus că reuniunea, după atâţia ani, a copleşit-o de emoţii.
„Unii dintre noi nu ne-m revăzut de ani buni. Aşa că a fost pur şi simplu o bucurie. O bucurie neaşteptată”, a spus ea.
Oldman a spus că reîntâlnirea a fost „o experienţă bizară pentru că se cunosc de când erau copii, iar acum unii dintre ei sunt căsătoriţi şi au la rândul lor copii”.
Foto: outnow.ch