Rețete drob de miel: 12 rețete de drob de miel
Drobul este un preparat tradițional care nu trebuie să lipsescă de la masa de Paște. Drobul este făcut din carne de miel, de regulă pentru Paște – dar se poate face și din carne de curcan, pui, etc, și măruntaie de miel sau numai din legume.
1. Rețetă drob de miel cu brânză nesărată
Ingrediente drob de miel cu brânză nesărată
800 de grame de carne (file) de miel,
200 de grame de ceafă de porc,
2-3 cepe,
3-4 caței de usturoi,
2 oua,
1 lingură ulei vegetal,
100 de grame de brânză nesărată,
1 ardei gras (de preferință roșu),
piper negru,
sare,
formă dreptunghiulară metalică pentru copt.
Mod de preparare rob de miel cu brânză nesărată
Carnea se dă prin mașina de tocat de două ori împreună cu ceapa și usturoiul. Se adaugă sarea, piperul, ouăle, se amestecă bine și se bate. Brânza se taie cuburi, ardeiul se taie fidea mășcată. Forma se unge cu ulei. Jumătate de porție de carne se pune în formă și se netezește. Deasupra se pune straturi brânza și ardeiul tăiate. Se acoperă uniform cu carnea tocată. Se dă la cuptor la temperatura 180°C pentru 30-35 de minute pînă e gata.
Acest fel de mâncare se poate servi cu fructe marinate.
2. Rețetă drob de miel în aluat
Ingrediente drob de miel în aluat
Pentru drob
700 g organe miel
4 ouă
2 felii pâine
200 g unt
1 legatura mărar
1 legatura pătrunjel
2 legaturi ceapă
sare, piper
Pentru aluat
1 ou
150 g făină
1 lingura unt
sare
Mod de preparare drob de miel în aluat
Se curăță, se spală măruntaiele de miel și se pun să fiarbă într-o oală cu apă cât să le acopere. Se lasă să fiarbă la foc mic și când dau în fiert se ia spuma ca să nu capete un miros neplăcut.
Se încearcă cu o furculiță dacă au fiert și se apoi se scot în strecurătoare să se răcească la temperatura camerei. După ce s-au răcit, se toacă mărunt și se pun într-un bol mai mare.
Separat, se spală și se mărunțește verdeața, ceapa verde se toacă și, dacă preferați, se călește 3-4 minute cu o linguriță de ulei ca să se înmoaie și se lasă să se răcească. Feliile de pâine se pun să se înmoaie în puțin lapte și se adaugă lângă măruntaiele de miel. Verdeața, ceapa, ouăle, untul, sarea și piperul se amestecă cu maruntaiele de miel până se obține o pastă legată.
Se prepară foaia de aluat, se întinde o foaie ca de tăiței, se așază în tava unsă cu unt astfel încât să acopere și marginile, apoi se pune compoziția pentru drob, se nivelează cu o paletă și se acoperă cu aluatul de pe margini. Se bagă la cuptor la foc mic și se taie după ce se răcește. Se servește cu salată verde și ouă.
3. Rețetă drob de miel cu organe și verdeață
Ingrediente drob de miel cu organe și verdeață
organele de miel: ficatul, splină, rinichii, inima, plămânii
2-3 legături ceapă verde
1-2 legături de usturoi verde
2 legături pătrunjel verde
1 legătură de mărar
4 ouă
4 linguri ulei
prapur de miel
20 g unt
pesmet, sare, piper
opțional: 500 g ficat de pui sau pipote de pui
opțional: 2-3 ouă fierte tari
Mod de preparare drob de miel cu organe și verdeață
Se spală bine organele în apă rece. Se taie în bucăți de 3 cm lățime, se curăța de cheaguri de sânge și pielite și se lasa 15 minute în apă cu oțet (3 părți apa la o parte oțet) cât se le acopere, pentru a scoate mirosurile neplăcute. Se pun apoi la fiert în apă rece. Dacă se dorește, pe lângă organele de miel se mai pot pune la drobul de miel și 500 g ficat și pipote de pui. Acestea se curăța în apă rece și se pun la fiert o dată cu organele de miel. Se fierb 30 de minute, apoi se răcesc și se dau prin mașina de tocat.
Între timp se pregătește verdeața. Rețeta de drob de miel se prepară în mod tradițional de Paști, și fiind pregătită primăvara se folosește cât mai multă verdeață proaspătă. Se curăță și se spală ceapa verde și usturoiul, se toacă și se călește în ulei. Peste ceapă și usturoiul călit se pune pasta de organe, pătrunjelul și mărarul tocat, ouăle crude, sare și piper după gust și se amestecă. Compoziția de drob de miel trebuie să arate ca o pastă închegată, dacă este încă sfărâmicioasă se mai adăugă ou.
În mod tradițional drobul de miel se coace în prapur de miel. În acest caz prapurul se spala bine și se pune în tavă, lăsând marginile în afară. Se adăugă compoziția de drob de miel, se pot pune în această și câteva ouă fierte tari, întregi, apoi se acoperă cu prapurul. Dacă nu folosim prapurul, se unge tava cu unt și se presara cu pesmet, apoi se adăugă compoziția de drob de miel că mai sus.
Tava se dă la cuptor aproximativ 1 oră, până când drob-ul de miel prinde o crustă frumoasă, aurie.
4. Rețetă drob de miel italienesc
Ingrediente drob de miel italienesc
măruntaie de miel
prapur
500 g burtă de vită fâșii
5 căței de usturoi
1 linguriță de cimbru uscat
3 ouă fierte tari tăiate
100 g brânză de oaie rasă
1 legătură pătrunjel verde tocat
o cutie de roșii decojite
3-4 fire ceapă verde
ulei
sare si piper.
Mod de preparare drob de miel italienesc
Prăjești în ulei de măsline burta fiartă și apoi toci fin măruntaiele. Călești două fire de ceapă tocată mărunt. Amesteci într-un castron măruntaiele, brânza, pătrunjelul, usturoiul zdrobit, ceapa, burta. întinzi prapurul (ținut câteva ore în apă cu sare și oțet), apoi pui compoziția. Deasupra, pui ouăle fierte și tăiate. Strângi bine prapurul formând un rulou, astfel încât încheierea să vină dedesubt.
Pui ruloul într-o tavă. Călești roșiile decojite cu cimbru sau oregano, sare și piper și torni peste drob. Adaugi restul de ceapă tocată mărunt, acoperi tava cu folie și o dai la cuptor pentru 1 oră și jumătate.
Scoți folia și mai lași drobul 10 minute în cuptor ca să se rumenească.
5. Rețetă drob de miel cu ficat
Ingrediente drob de miel cu ficat
Ficat de miel 1,000 kg
Măruntaie de miel 1,000 kg
Prapore 0,250 kg
Cartofi 2,500 kg
Franzelă 0,300 kg
Ouă 0,150 kg
Ulei 0,150 L
Verdeață 0,200 kg
Unt 0,100 kg
Mod de preparare drob de miel cu ficat
Măruntaiele de miel după ce se curăță și spală, se fterb și apoi după ce se răcesc, se trec prin mașina de tocat cu o sită rară, împreună cu franzela muiată și stoarsă bine. Se amestecă cu ouăle și verdeața tocată mărunt, de preferință mărar. Se unge o tavă bine cu ulei, se așază praporele pe tavă, se pune compoziția în el, se împăturește bine ca să se acopere carnea și apoi se toarnă restul de ulei pe deasupra.
Se introduce la cuptor, ținîndu-se 30 de minute. Cartofii curățați și tăiați natur se fierb în apă și se servesc alături de porțiile de drob, cu unt pe deasupra.
6. Rețetă drob de miel cu lobodă
Ingrediente drob de miel cu lobodă
măruntaie de miel: inima, splină, ficat, rinichi, plămâni
o mână, două ciuperci (opțional)
2-3 cepe uscate
câteva legături de ceapă verde
1-2 legături de usturoi verde
loboda fragedă, mărar și pătrunjel
2 ouă
2 linguri unt
sare, piper
Mod de preparare drob de miel cu lobodă
Măruntaiele (și ciupercile, dacă sunt) se spala bine și se opăresc iute în apă clocotită sărată, să se strângă. Se pun apoi la fiert, în apă rece, puțin sărată, vreo 20 de minute de la primul clocot.
Se scot, se scurg bine și se lasa să se răcească, apoi se toacă, din cuțit, cât mai mărunt.
Se toacă și ceapă uscată, se pune la călit în unt, dar numai atât cât să își schimbe culoarea. Se stinge cu puțină apă și se adăugă tocătură, timp de cca. 10 minute.
Luați tigaia de pe foc și lăsați întreaga compoziție să se răcească. Dacă vi se pare prea apoasa, puneți-o puțin la scurs într-o strecurătoare.
Ouăle se bat cu un praf de sare și piper. Ceapă verde precum și celelalte verdețuri se toacă mărunt și se amestecă cu tocătură.
Se pregătește o formă de chec; se unge ușor cu unt sau ulei și se tapetează cu prapurele spălat și curățat în prealabil. Se adăugă jumătate din compoziția de drob, ouă fierte întregi (câte încap :P) și cealaltă jumătate de compoziție. Se acoperă cu prapure, se unge cu puțin ulei și se dă la cuptor încins, la foc potrivit timp de 25-30 de minute.
Se servește cu caș proaspăt, ridichi, ceapă verde, roșii, etc.
7. Rețetă drob de miel ardelenesc
Ingrediente drob de miel ardelenesc
Ficat de miel 1,000 kg
Măruntaie de miel cu prapure 1,500 kg
Ceapă 0,500 kg
Untură 0,300 kg
Piper 0,005 kg
Făină 0,200 kg
Verdeață 0,200 kg
Ouă 0,250 kg
Sare 0,050 kg
Mod de preparare drob de miel ardelenesc
Măruntaiele de miel se spală și se pun la fiert într-o oală cu apă și sare. Cînd dau în fiert se spumează. Se fierb circa 30 minute după care se scot, se răcesc și se trec prin mașina de tocat carne. Într-un vas în untură se călește ceapa tăiată și apoi se introduc măruntaiele tocate și se prăjesc. Apoi, se ia de pe foc vasul, se lasă să se răcească măruntaiele, li se adaugă jumătate din cantitatea de ouă, verdeață tocată, piperul și sarea și se amestecă totul bine.
Cu această compoziție se umple prapurele de miel, care se ține mai înainte în apă rece pentru a se putea desface bine. Se acoperă compoziția, împăturind prapurele, i se dă forma rotundă, se trece prin făină pachetul format, se trece apoi prin ou bătut și se prăjește într-o cratiță, în untură înfierbîntată la un foc încet. Drobul de miel se servește cu garnitură de legume sau cartofi prăjiți.
8. Rețetă drob de miel fără prapure cu sos alb
Ingrediente drob de miel fără prapure cu sos alb
pentru drob:
425 g miel (măruntaie si carnea de pe gât, cântărite după fierbere)
câte o legătură de mărar și pătrunjel
5 fire de usturoi verde și ceapă verde
1 felie pâine înmuiată în lapte și stoarsă
8 ouă (3 crude și 5 fierte tare)
3 lingurițe condimente de drob (sau piper, rozmarin, cimbru, sare)
pentru foaia de plăcintă:
100 g făină albă
50 ml apă caldă
sare
pentru sosul alb:
500 ml lapte
40 g unt
1 lingură ulei
4 linguri făină (cu vârf)
sare
nucșoară măcinată
150 g cașcaval ras
pentru decor:
2 morcovi proaspeți
1 mână fasole verde congelată
Mod de preparare drob de miel fără prapure cu sos alb
Pentru drob
Fierbi măruntaiele și gâtul mielului separat, le treci prin mașina de tocat măruntaiele, iar în blender pregătești pasta din carnea de pe os. Toci cu cuțitul toată verdeața și o adaugi împreună cu ouăle în pasta de carne. Potrivești gustul cu condimentele preferate. Cureți ouăle fierte tari și le tai în jumătate pe lungime. Tapetezi o tavă (10/13) cu hârtie de copt și o ungi cu ulei.
Așezi un strat de drob pe fundul tăvii și pe un perete, apoi aranjezi jumătățile de ou cu gălbenușul în sus. Adaugi și restul de drob. Acoperi cu un carton îmbrăcat în folie de aluminiu (poți fixa cartonul cu 2 cartofi întregi). Coci timp de 40 de minute în cuptorul preîncălzit, la foc mic, iar în ultimele 10 minute, fără carton, ca să se usuce și partea înclinată. Scoți drobul din cuptor și îl lași să se răcească complet în tavă.
Pentru foaia de plăcintă
Frămânți bine ingredientele, bați aluatul timp de 10 minute pe masă, apoi îl acoperi cu un vas de metal încălzit și lași 15 minute până se răcește vasul, întinzi o foaie subțire cât să acoperi tava și să rămână pe lângă. Lași să se usuce timp de 15 minute sau până la folosire.
Sosul de cașcaval și decorul așa
Fierbi legumele separat: fasolea numai 10 minute în apă cu multă sare, iar morcovii complet, după care îi tai bastonașe. Topești untul într-o lingură de ulei fierbinte, adaugi făina, amesteci, apoi torni laptele fierbinte, puțin câte puțin. Trebuie să rezulte un sos gros.
Adaugi cașcavalul ras și potrivești gustul de sare și de nucșoară. Lași la răcit, dar nu complet și folosești sosul cât este încă călduț. Scoți cu grijă drobul și, aceeași tavă o tapetezi cu hârtie de copt, apoi o ungi cu ulei.
Așezi foaia de plăcintă în tavă și pui peste ea drobul în tavă, așa cum a fost pus inițial. Ungi cu sos partea înclinată a drobului și peretele tăvii rămas liber. Așezi bastonașele de morcov, apoi un strat de sos, fasolea și, la urmă restul de sos. Acoperi drobul cu marginile foii și ungi foaia cu ou bătut.
Dai la cuptor, la foc mic, până se rumenește foaia de deasupra (circa 30 de minute). Lași la răcit 4-5 ore, după care răstorni drobul, cu grijă, pe o tavă tapetată cu hârtie de copt (neunsă) și mai dai la cuptor 10 minute, să se rumenească puțin.
Lași apoi drobul la răcit și îl păstrezi la frigider.
9. Rețetă drob de miel tradițional
Ingrediente drob de miel tradițional
Ficat de miel 1,000 kg
Măruntaie de miel 1,000 kg
Prapore 0,250 kg
Cartofi 2,500 kg
Franzelă 0,300 kg
Ouă 0,150 kg
Ulei 0,150 L
Verdeață 0,200 kg
Unt 0,100 kg
Mod de preparare drob de miel tradițional
Măruntaiele de miel după ce se curăță și spală, se fterb și apoi după ce se răcesc, se trec prin mașina de tocat cu o sită rară, împreună cu franzela muiată și stoarsă bine. Se amestecă cu ouăle și verdeața tocată mărunt, de preferință mărar. Se unge o tavă bine cu ulei, se așază praporele pe tavă, se pune compoziția în el, se împăturește bine ca să se acopere carnea și apoi se toarnă restul de ulei pe deasupra.
Se introduce la cuptor, ținîndu-se 30 de minute. Cartofii curățați și tăiați natur se fierb în apă și se servesc alături de porțiile de drob, cu unt pe deasupra.
10. Rețetă drob de miel cu ciuperci
Ingrediente drob de miel cu ciuperci
500-600 g organe de miel (inima, un plămân, rinichi, ficat)
300 g ciuperci champignon
2 legături ceapă verde
1 legătură usturoi verde (sau 5-6 căței de usturoi uscat)
1 legătură mare de mărar
1 legătură pătrunjel
8 ouă (6 crude, 2 fierte tare)
1 linguriță cimbru uscat
Sare, piper
Mod de preparare drob de miel cu ciuperci
Organele de miel și ciupercile se fierb separat, cu un pic de sare, aproximativ 30 de min (ciupercile mai puțin). Se lasă la răcit. Organele, ciupercile, ceapă, usturoiul se mărunțesc până se fac aproape o pastă (cu mașina de tocat sau blender). Se adaugă mărarul și pătrunjelul tocate mărunt, sarea, piperul, cimbrul și 5 ouă crude. Se amestecă ușor până la omogenizare.
Într-o tavă dreptunghiulară sau rotundă se varsă compoziția și se introduce câte o jumătate de ou fiert. Totul la cuptor, la temperatură medie. După aproximativ 15 minute se pune pe deasupra al 6-lea ou crud, bătut bine înainte. Se mai lasă la cuptor 30-35 de minute. Se servește rece, acompaniat de ridichi și ceapă verde.
11. Rețetă drob de miel
Ingrediente drob de miel
1 kg organe de miel (plămâni, ficat, inima, limba; cântărite după fierbere și tocare)
2 cepe
2 legături de ceapă verde (10 fire)
2 legături pătrunjel
2 felii pâine mai veche (fără coajă)
150 ml lapte
8 ouă fierte tari
4 ouă crude
1 linguriță rasă sare
1 linguriță rasă piper
80 ml ulei
Mod de preparare drob de miel
Se spala organele bine în câteva ape, până rămâne curata apa pe ele. Se pun în apă cu oțet și sare pentru 30 minute. Eu nu am folosit rinichii, care ar trebui curățați de partea albă din interior și ținuți în apă cu oțet separat.
Se fierb organele timp de 5 minute. Se aruncă apă murdară de pe ele, se spala bine oala și se pun la fiert încă 30 minute din momentul primului clocot.
Cât timp fierb organele, se toacat foarte mărunt ceapă, ceapă verde și pătrunjelul. Se toacă mărunt și 4 ouă fierte.
Pâinea se pune la înmuiat cu puțin lapte.
Se scurg bine organele și cum se răcoresc se toacă cu cuțitul cât mai mărunt.
Se încinge uleiul într-o tigaie mare și se călește ceapă la foc mediu spre mic până este moale. Se adăugă organele tocate și se prăjesc la foc mediu timp de 10 minute, amestecând mereu. Se trage de pe foc.
Se adăugă ceapă verde și pătrunjelul, ouăle tocate și pâinea stoarsă de lapte. Se amestecă totul foarte bine.
Se condimentează amestecul cu sare și piper. Puteți gusta compoziția.
Se bat 3 ouă mari crude și se pun peste amestecul răcorit. Se amestecă bine.
O tavă de chec se unge foarte bine cu ulei (inclusiv pe margini). Se așează 1/3 din compoziție pe fundul formei.
Deasupra așezați restul de 4 ouă fierte întregi. Se acoperă ouăle cu restul de umplutură.
Bateți ultimul ou crud rămas și ungeți drobul cu el.
Dați drobul la cuptor, la 180C pentru 50 minute. Când îl scoateți treceți cu un cuțit pe margini. Lăsați să se răcească. Se păstrează la frigider.
12. Rețetă drob de miel scoțian Haggis
Ingrediente „drob de miel” scoțian Haggis
3 cepe
2 bucăți inimă de oaie
400 grame de ficat de miel
50 grame fulgi de ovăz
75 grame seu tocat
2 lingurițe de salvie tocată
piper negru proaspăt măcinat
unt pentru gresare
Mod de preparare „drob de miel” scoțian Haggis
Pune ceapă, inimile și ficatul într-o cratiță cu apă și fierbe-le la foc mediu timp de 40 de minute, amestecând din când în când. Trece carnea și ceapă prin mașina de tocat. Amestecă, apoi, fulgii de ovăz, salvia, un pic de supă din fiertura și piperul negru. Unge cu unt un bol de 800 ml, așază amestecul Haggis-ul și acoperă-l cu o folie alimentară, pe care leag-o cu sfoară (cum se procedează la cârnat). Pune vasul cu totul într-o altă cratița pe care o umpli cu apă clocotită până la jumătatea castronului și acoper-o cu un capac. Fierbe din nou, la foc mic, pentru a afuma Haggis-ul, timp de aproximativ 2 ore. Umple cratița cu apă de fiecare dată când aceasta scade.
Scoate haggis-ul și servește-l cu o garnitură de piure de cartofi sau de napi. De asemenea, acesta poate fi tranșat și servit cu cartofi prăjiți, păstarnac și presărat cu praf de curry.