REŢETĂ simplă: Zamă acră de raţă
Ciorba acră de raţă este o reţetă simplă, cu ingrediente puţine şi uzuale dar gustoasă şi săţioasă, potrivită pentru cei care vor ”să-şi revină” dacă au sărbătorit prea mult în vacanţa de Rusalii.
Ingrediente:
· 800/1000 g. raţă grasă (preferabil spate cu piele)
· 3 morcovi (mediu)
· 2 rosii zemoase de sezon
· 3 bucăţi de pastârnac
1 ceapă galbenă (mare)
· 1 ţelină (mica)
· 1 legătură de patrunjel
· 4 lingură sos de roşii
· 3 linguri oţet de mere
· Apă (in completarea unei oale de 3 l)
· Sare
· Piper
Mod de preparare
Se curaţă raţa, se taie în bucăţi spatele cu pielea şi aripile şi se pun la fiert, alături de ceapă, ţelină şi pastârnac. Carnea de raţă (de curte) necesita tratament termic indelungat de aceea se pune la fiert la foc mic, timp de cel puţin o oră. Se spumează din cand in cand iar după ce carnea a fiert, se adaugă morcovii tăiati cubulete, rosiile tocate, sosul de rosii şi se mai lasă la fiert 15 minute.
Ceapa, telina si pastarnacul pot fi scoase din oala, după ce au fiert şi pot fi folosite in alte preparate; daca preferaţi să le pastraţi în ciorbă, pot fi tăiate cubuleţe şi adăugate la fiert odata cu morcovul. La final, se adauga oţetul, pătrunjelul tocat, sarea şi piperul.
Secretele Bucătarului
Secretul preparării constă în raţa de curte, grasă şi gustoasă.
Este o reţetă primită de la Peter’s Kitchen Bistro.