|
Traficul rutier pe strazile pe strazile Maior Coravu si Pierre de Coubertain, din zona Stadionului National, va fi restrictionat, joi, începând cu ora 13.00, cu ocazia concertului sustinut de George Michael, iar peste 300 de politisti vor asigura linistea si ordinea publica.
Potrivit unui comunicat de marti al Politiei Capitalei, în zona vor fi trimisi 310 politisti, din care 250 de la Siguranta Publica, iar 60 de la Politia Rutiera, pentru a asigura ordinea si siguranta publica în apropierea stadionului, precum si pe traseele de sosire si plecare a spectatorilor.
Totodata, joi, începând cu ora 13.00, pe strada Maior Coravu circulatia va fi restrictionata, accesul facându-se doar pietonal, iar pe strada Pierre de Coubertain, circulatia autoturismelor va fi permisa pâna la ocuparea locurilor de parcare existente în Complexul Sportiv Lia Manoliu.
Politistii vor controla ca agentii economici din apropierea Stadionului Lia Manoliu sa nu comercializeze bauturi alcoolice, cei care vor fi prinsi riscând suspendarea activitatii pe o perioada de 10 pâna la 30 de zile si amenzi între 500 si 1.500 de lei. Dispozitia restrictiva va fi pusa în aplicare joi, în intervalul orar 17.00 – 24.00, în perimetrul delimitat de strazile Arhitect Harjeu, Arhitect Gheorghe Sterian, Maior Coravu, Dumitru Marinescu, Vatra Luminoasa, Sarafinesti, Iancului, Soseaua Pantelimon, str. Herta, str. Cernauti, str. Pescarusului si bulevardul Basarabia.
Potrivit organizatorilor, show-ul de la Bucuresti va dura aproximativ doua ore, artistul urmând sa intre pe scena dupa recitalurile sustinute de Loredana si trupa Simplu. Concertul lui George Michael nu va începe însa înainte de lasarea întunericului – adica în jur de ora 21.00.
Concertul George Michael din România face parte din turneul „25 Live Stadium”, care marcheaza 25 de ani de cariera muzicala a artistului. Acesta va cânta hiturile sale cele mai cunoscute, precum „Careless Whispers”, „Freedom”, „Outside”, „Fast Love”, „Amazing”, „Faith” si „Father Figure”, si va fi suta la suta live.
Mediafax