Remember Mădălina Manole la TVR 1

28 06. 2013, 14:00

Sunt prezenţi în studioul TVR 1 tatăl Mădălinei, între emoţie şi vehemenţă, Mirabela Dauer şi Maria Dragomiroiu, scăldate în lacrimi, Sanda Ladoşi, rememorând şedinţa foto la care a participat alături de Mădălina, în calitate de proaspete mămici, acum trei ani, Aurel Moga, Adrian Daminescu, cu amintiri din turnee, Titus Andrei, Ionel Tudor. Momentele din arhivă, care ne vor reaminti şlagărele Mădălinei, vor fi completate de două tinere interprete care s-au remarcat printr-un timbru foarte asemănător cu al „fetei cu părul de foc” şi care vor aduce telespectatorilor, evident, piese din repertoriul Mădălinei Manole, acompaniate de band-ul condus de Andrei Tudor.

”Ediţia de sâmbătă va fi una atipică. I-o vom dedica Mădălinei, o foarte apropiată colaboratoare a emisiunilor mele, încă de pe vremea Ceaiului de la ora 5. Vom vorbi despre Mădălina – omul şi artistul, în prezenţa unor oameni apropiaţi ei.

Marele absent al distribuţiei este fiul Mădălinei, micuţul Petru, pe care tatăl său s-a încăpăţânat să-l ascundă de ochii publicului care a iubit-o atât de mult pe artistă”, dezvăluie Marina Almăşan.