Pe o piata in continua schimbare, gusturile si tendintele pot fi mai mult sau mai putin cuantificate, una dintre putinele solutii de a te impune fiind aceea de a veni in permanenta cu ceva nou.
A fost 206, apoi 807 si 307, cu toata pleiada de versiuni. 607 completa si el de ceva vreme puzzle-ul Peugeot. Lipsea insa o piesa – una foarte importanta – pentru a intregi imaginea leului. Francezii au pus capat asteptarii si l-au prezentat pe 407. Ce poti spune despre o masina care te ia prin surprindere, chiar daca si-a pregatit debutul prin intermediul unor concept-car-uri care au jucat rolul de preludii? Din punctul de vedere al designului, noul 407 duce mai departe imaginea Peugeot, fiind o mixtura interesanta de sport, eleganta si putere.
Acum, ramane de vazut cum va fi primita de catre public noua linie a francezilor. Cei care vor opta pentru 407 vor avea o misiune grea cand va veni vorba de alegerea motorizarii. Nu mai putin de sapte grupuri propulsoare sunt propuse pentru limuzina franceza. Dintre acestea, patru sunt pe benzina, cu cilindrea cuprinsa intre 1,8 si 3 litri si cu puteri de la 117 pana la 211 CP. Oferta diesel incepe cu 1.6 HDi de 110 CP si cuplu motor de 260 Nm, apoi vine arhicunoscutul 2.0 HDi de 136 CP si 340 Nm. Mai tarziu va fi disponibil si un V6 HDi de 2,7 litri. Aceste motorizari vor putea fi asezonate cu cutii de viteze manuale cu 5-6 trepte, sau automate cu 4-6 rapoarte.
Francezii au lasat mandria la o parte si au apelat la Porsche pentru cutiile automate, prin urmare vorbim despre Tiptronic. Designul interiorului nu are nimic in comun cu cel al exteriorului, facand parte din alta distributie. Eleganta, rafinament, materiale de calitate, ergonomie atent studiata a comenzilor si a tuturor indicatorilor ce ofera informatii soferului si celor patru pasageri – acestea ar fi cuvintele care ar descrie cel mai bine interiorul noului 407. In rest, dotari standard pe care le banuiti: telefon mobil incorporat, sistem de navigatie, computer de bord, aer conditionat care ofera posibilitatea crearii unui microclimat pentru fiecare pasager.
Cele noua airbag-uri contribuie la un grad ridicat de siguranta pasiva, alaturi de centurile de siguranta pretensionate, prevazute cu limitator de forta si anti-whiplash – un sistem ce previne traumele in zona gatului in cazul unui impact din spate. Masina francezilor mai este dotata cu un porbagaj de 407 litri si cu bancheta spate fractionabila 2/3 si 1/3. Peugeot 407, alta masina care va face deliciul drive-testelor in urmatoarele luni.
ProMotor