Regizorul și producătorul M. Night Shyamalan va fi președintele juriului internațional la cea de-a 72-a ediție a Festivalului de Film de la Berlin.
„Sunt mulțumit și onorat că M. Night Shyamalan a acceptat invitația noastră de a deveni președintele juriului”, a declarat directorul artistic al Berlinale, Carlo Chatrian. „De-a lungul carierei sale, el a modelat un univers în care temerile și dorințele stau una lângă alta, în care tinerii sunt nu numai protagoniștii, ci și forța motrice pentru depășirea spaimei. În cinematografia americană, Shyamalan este o figură unică, un regizor care a rămas fidel viziunii sale. Această veridicitate față de idealul cuiva este, de asemenea, ceea ce căutăm în selecția noastră”, a mai spus acesta.
CITEȘTE ȘI: Netflix a cumpărat cel mai scump film din istoria târgului din cadrul Berlinalei
De cealaltă parte , Shyamalan a spus: „M-am simțit întotdeauna ca un regizor independent în sistemul de la Hollywood. Tocmai acele lucruri din noi, diferite și neortodoxe, ne definesc vocea. Am încercat să mențin aceste lucruri în mine și să-i încurajez pe alții, pentru a proteja aceste aspecte în arta lor. Mi se cere să fiu parte din Berlinale. Reprezintă cea mai mare aprobare pentru un regizor. Să fiu capabil să susțin și să celebrez cele mai bune talente din lume în materie de storytelling este un cadou pe care l-am acceptat cu bucurie”.
După o versiune hibridă afectată de pandemie anul acesta, Festivalul de Film de la Berlin va reveni la o ediție în persoană în 2022, care va avea loc între 10 și 20 februarie, scrie Variety.
Cel mai recent film al lui M. Night Shyamalan, „Old”, cu Gael García Bernal, Vicky Krieps și Rufus Sewell, a fost lansat la nivel internațional în cinematografe în timpul verii. În prezent, regizorul lucrează la următorul său film, „Knock at the Cabin”, care urmează să fie lansat în februarie 2023.
CITEȘTE ȘI: Lista câștigătorilor premiilor de la Berlinale 2021, unde filmul lui Radu Jude a primit Ursul de Aur
Regizoarea Adina Pintilie face parte din juriul Berlinalei 2021
Foto: Profimedia Images