Regizoarea Adina Pintilie face parte din juriul Berlinalei 2021
Regizoarea Adina Pintilie, recompensată cu Ursul de Aur în 2018, se numără printre membrii juriului ediției de anul acesta a Festivalului de Film de la Berlin.
Organizatorii Berlinalei au decis ca șase câștigători anteriori ai manifestării să decidă premianții ediției din acest an, care este una de pandemie, pentru că va avea loc parțial online. Astfel, în afară de Adina Pintilie, care a primit Ursul de Aur pentru documentarul „Nu mă atinge-mă/ Touch me not”, din juriu vor mai face parte regizorul iranian Mohammad Rasoulof (2020, „The is no evil”), Nadav Lapid din Israel („Synonims”, 2019), unguroaica Ildiko Enyedi („On Body and Soul”, 2017), italianul Gianfranco Rosi („Fire at Sea”, 2016) și bosniaca Jasmila Zbanic („Grbavica”, 2006).
Juriul Berlinalei 2021 nu va avea un președinte, o premieră în istoria evenimentului, aflat anul acesta la a 71-a ediție. Din cauza pandemiei, Berlinala va fi împărțită în două etape. În perioada 1 – 5 martie, va avea loc un eveniment exclusiv online, în special pentru industria internațională. Un festival fizic este planificat la Berlin între 9 și 20 iunie, potrivit The Hollywood Reporter.
Organizatorii festivalului au declarat că cei șase membri ai juriului vor viziona toate filmele din competiție pe marele ecran în Berlin și nu online. Selecția oficială va fi anunțată săptămâna viitoare, începând din 8 februarie.
Foto: Profimedia Images