Regina Marii Britanii, Elizabeta a II-a, a menţionat serialul „Game of Thrones” în tradiţionalul discurs de Crăciun (Video)
„Binefacerile reconcilierii au fost uşor de văzut, chiar în timpul vizitei regale în Belfast în luna Iunie. În timp ce mă aflam pe platourile serialului „Game of Thrones”, mi-a rămas în minte vizita la Închisoarea Crumlin Road. Locul care a fost cândva o temniţă – în timpul Frământărilor (n.r. anii ’60) – este acum un loc al speranţei şi al unui scop mai bun; un legământ despre lucrurile care pot să aibă loc când oamenii apelează unul la celălalt.”
Regina a efectuat în luna iunie o vizită pe platourile de filmare ale celebrului serial în Irlanda de Nord, prilej cu care s-a întâlnit cu actorii ce filmau la sezonul 5. Unul din punctele de interes ale acestei vizite a fost fireşte Sala Tronului – moment în care toţi cei prezenţi au aşteptaţi că regina să se pozeze în jilţul de fier. Acest lucru însă nu s-a întâmplat spre dezamăgirea celor prezenţi, însă acest lucru n-a făcut vizita mai puţin importantă.