Regele romilor, Florin Cioabă, ne spune „Adevărul despre Holocaust” (Video)
Regizorul Florin Cioabă a realizat documentarul „Adevărul despre Holocaust”, după mai bine de trei luni de muncă, în care a folosit imagini din arhiva celui de-Al Doilea Război Mondial, a folosit interviurile pe care le-a realizat alături de supraviețuitori ai Holocaustului. Filmul prezintă și mărturii ale ultimilor supraviețuitori ai deporÂtărilor din Transnistria.
Documentarul său a fost lansat în competiția Astra Film festival 2012, eveniment ce are loc la Sibiu până pe data de 21 octombrie.
„Tot timpul am avut în mintea mea drama prin care au trecut acești oameni. Au fost duși de Antonescu la Bug, în lagărele morții, deposedați de averi, duși în bordeie ascunse la 3 metri sub pământ. Se vorbește despre 30.000-40.000 de romi deportați, însă cifra este mult mai mare, pentru că romii nu aveau acte. Vorbim de peste 20.000 de romi morți în lagăre„, povestește Florin Cioabă.
„Printre cei cu care am vorbit se numără tatăl meu, Ion Cioabă, și bunicul meu, Gheorghe Mihuțescu, acesta petrecând 3 ani la Bug. Au povestit că ajunseseră să mănânce chiar carne de om, erau împușcați când mergeau să-și ia mâncare, mulți s-au îmbolnăvit de tifos și au murit„, mai spune Florin Cioabă.
Steven Spielberg a apreciat documentarul lui Cioabă. Regelui romilor i-ar place să îi calce pe urme marelui regizor, dar până atunci se mulțumește cu colaborări. În urmă cu 13 ani, Steven Spielberg și Florin Cioabă au colaborat la descoperirea romilor supraviețuitori ai Holocaustului.
Se zvonește că Mel Gibson ar fi interesat să realizeze un film, care să aibă la bază documentarul lui Cioabă, după ce a văzut rezultatul muncii depuse de Regele Romilor.