Regé-Jean Page: Salariul pe care l-a refuzat pentru a juca în sezonul al doilea al „Bridgerton”
Actorul Regé-Jean Page, care a jucat în seria originală Netflix “Bridgerton”, a refuzat un salariu frumușel care i-ar fi revenit pentru a apărea în câteva episoade din cel de-al doilea sezon.
Potrivit presei de specialitate, nici suma de 250.000 de dolari nu l-a convins să accepte oferta, însă, potrivit unor speculații, l-ar convinge mai degrabă un rol “James Bond”. Deși au existat mai multe zvonuri că actorul ar fi printre favoriți pentru un posibil viitor astfel de rol, nimic nu este confirmat. Cert este că Page a refuzat apariția în cinci episoade din “Bridgerton”, iar, pentru fiecare dintre acestea, ar fi primit 50.000 de dolari.
Page a semnat, inițial, un contract pe un an cu platforma Netflix, pentru a-l juca pe Simon Basset, duce de Hastings, pentru că planul producătoarei Shonda Rhimes a fost ca fiecare sezon să se concentreze pe unul dintre cei opt frați ai familiei Bridgerton, în încercarea lor de a se căsători, după structura romanelor scrise de Julia Quinn, în baza cărora este realizat serialul.
Regé-Jean Page: “Bridgerton” m-a atras pentru că nu era o producție de lungă durată
În timp ce primul sezon se concentrează pe povestea de dragoste a lui Daphne Bridgerton (Phoebe Dynevor) și Simon (Page), producătorul Chris Van Dusen a declarat pentru publicația The Hollywood Reporter că i-ar plăcea ca cele două personaje să revină în a doua parte. “Mi-ar plăcea să-i revăd și, în același timp, să explorez și viețile celorlalți frați și surori din familie”, a spus el.
Page a declarat pentru Variety că a fost atras de “Bridgerton” deoarece rolul era centrat pe un singur sezon, cu “început, mijloc și sfârșit”, ceea ce însemna că nu se întindea pe o perioadă lungă de timp. Se știa că el semnase un contract pe un sezon, însă nimeni nu s-a așteptat ca personajul lui și serialul să aibă un asemenea succes, astfel că, la începutul acestui an, producătorii au venit cu oferta prelungirii, însă actorul are alte planuri.
Pentru moment, Page se concentrează pe cariera sa și a încheiat recent lucrul la filmul “The Grey Man”, unde joacă alături de Chris Evans, Ryan Gosling și Ana de Armas, și urmează să apară în producția “Dungeons and Dragons”, alături de Chris Pine, Michelle Rodriguez și Justice Smith.
CITEȘTE ȘI: Actorul Regé-Jean Page, din „Bridgerton”, în pielea lui James Bond?
“Bridgerton” a devenit cel mai vizionat serial original Netflix
Scenele de sex din “Bridgerton” au ajuns pe site-uri porno
Foto: Profimedia Images