Rege-Jean Page calcă pe urmele lui Roger Moore într-o nouă adaptare a romanelor „Sfântul”
Actorul Rege-Jean Page, devenit cunoscut la nivel mondial după ce a jucat în serialul „Bridgerton” produs de Neflix, va avea rolul principal într-o nouă adaptare din franciza „Sfântul/ The Saint”, produsă de Paramount. Acesta este al doilea proiect al lui Page pentru Paramount, după viitoarul film „Dungeons & Dragons„.
Dramaturgul și actorul Kwame Kwei-Armah a fost cooptat pentru a scrie o nouă schiță a scenariului pentru noul thriller de aventură, iar Page va fi și producător executiv. Ceilalți producători sunt Lorenzo di Bonaventura și Brad Krevoy, precum și Robert Evans, care a murit în 2019 și va fi menționat postum.
Proiectul este în pregătire de mult, iar, anul trecut, erau vehiculate numele actorului Chris Pine și al regizorului Dexter Fletcher. Însă, între timp, Pine a renunțat la film.
Seria „Sfântul” se bazează pe romanele de aventuri de la începutul secolului al XX-lea scrise de Leslie Charteris. Personajul principal este un bărbat misterios pe nume Simon Templar, care se luptă cu diverși infractori. Personajul s-a dovedit a fi destul de popular, apărând în benzi desenate, seriale și în filme. Roger Moore l-a interpretat într-un serial difuzat în anii ’60, în timp ce Val Kilmer l-a jucat în filmul Paramount din 1997 „The Saint”.
După ce a jucat rolul Simon Basset în „Bridgerton”, Rege-Jean Page a devenit unul dintre cei mai căutați actori de la Hollywood. Fanii au fost extrem de dezamăgiți când producătorii serialului au anunțat că acesta nu va reveni în sezonul al doilea al producției Netflix. Între timp, a obținut roluri în filme ca „The Grey Man”, al fraților Russo, cu Chris Evans și Ryan Gosling, și „Dungeons & Dragons”.
CITEȘTE ȘI: Actorul Regé-Jean Page, din „Bridgerton”, în pielea lui James Bond?
“Bridgerton” a devenit cel mai vizionat serial original Netflix
Scenele de sex din “Bridgerton” au ajuns pe site-uri porno
Foto: Profimedia Images