Referendum în Ucraina, pregătit de separatiștii proruși!
Acest oraș din sud-estul țării este teatrul unor confruntări violente.
Aproximativ 60 de insurgenți înarmați cu arme automate au atacat sediul local al poliției.
Aceste confruntări s-au soldat cu 20 de morți în rândul atacatorilor și unul în rândul polițiștilor, potrivit ministrului ucrainean de Interne Arsen Avakov.
Separatiștii din această regiune au decis să mențină proiectul unui referendum privind independența, prevăzut duminică, în estul Ucrainei, în pofida cererii de amânare pe care le-a adresat-o președintele rus Vladimir Putin.
Șeful statului rus a provocat vineri furia Kievului, efectuând o vizită în Crimeea, prima de la anexarea peninsulei, în martie, de către Rusia. Președintele rus a participat la Sevastopol, portul istoric al Flotei ruse la Marea Neagră, la ceremoniile dedicate victoriei din 1945 asupra naziștilor, sărbătorite pe 9 mai de către țări din fosta Uniune Sovietică.