Rednic poate fi decisiv pentru Dinamo

Apropo.ro / 24.05.2006, 10:13
Rednic poate fi decisiv pentru Dinamo
Antrenorul Mircea Rednic, aflat în tratative pentru a prelua pe Dinamo, s-ar putea afla într-o situație dificila în ultima etapa, când actuala sa echipa, FC Vaslui, ar putea decide campioana, dar și participarea în Cupa UEFA a viitoarei formații a tehnicianului printr-o

Antrenorul Mircea Rednic, aflat în tratative pentru a prelua pe Dinamo, s-ar putea afla într-o situație dificila în ultima etapa, când actuala sa echipa, FC Vaslui, ar putea decide campioana, dar și participarea în Cupa UEFA a viitoarei formații a tehnicianului printr-o înfrângere.

În cazul în care Steaua, Rapid și Dinamo vor câștiga meciurile din urmatoarea etapa, penultima, cu Jiul, Sportul și, respectiv, FC Național, atunci ierarhia primelor trei locuri va fi urmatoarea: Steaua – 61 de puncte, Rapid – 59, Dinamo – 55.

În ultima etapa sunt programate partidele FC Vaslui – Steaua, Jiul – Rapid și Poli Timișoara – Dinamo. Daca Steaua va câștiga meciul de la Vaslui atunci va deveni campioana indiferent de rezultatului Rapidului. Un eventual meci egal sau o înfrângere a steliștilor va duce titlul în Giulești daca Rapidul câștiga la Petroșani.

Dinamoviștii, în eventualitatea unei victorii la Timișoara, pot prinde un loc în preliminariile Cupei UEFA numai în cazul în care Steaua va câștiga campionatul. Daca Rapid, deținatoarea Cupei României, va realiza eventul, atunci giuleștenii vor merge în preliminariile Ligii Campionilor, iar Steaua și FC Național vor participa în preliminariile Cupei UEFA, ultima în calitate de finalista a Cupei României.

Astfel, rezultatul meciului dintre FC Vaslui și Steaua este foarte important pentru dinamoviști, care vor fi nevoiți sa țina pumnii strânși echipei „roș-albastre” pentru a-și salva sezonul printr-o participare în Cupa UEFA. Și acest lucru poate depinde de viitorul lor antrenor, care, în mod paradoxal, trebuie sa piarda meciul cu Steaua.

Având acum cu cinci puncte mai mult decât Pandurii, rivala din lupta pentru evitarea retrogradarii, FC Vaslui va juca în penultima etapa, în deplasare, cu FCM Bacau, echipa picata deja în Divizia B. Astfel, este foarte posibil ca echipa antrenata de Mircea Rednic sa aiba asigurata prezența în sezonul viitor al Diviziei A la ora meciului cu Steaua.

Deși Rednic nu a fost înca instalat oficial ca principal la Dinamo, surse din cadrul gruparii „alb-roșii” dau ca sigura prezența actualului antrenor al Vasluilui pe banca tehnica a dinamoviștilor din sezonul viitor.

Becali: Nu cred ca lui Rednic îi convine sa ia Rapid titlul

Președintele CA al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marți ca antrenorul echipei FC Vaslui, Mircea Rednic, viitor tehnician al FC Dinamo, are interes ca gruparea din Ghencea sa ia campionatul și ca acestuia nu i-ar conveni ca Rapid sa câștige titlul.

„Rednic are interesul sa câștige Steaua campionatul. Nu spun ca va fi mai ușor, ci doar ca fiecare om își urmarește interesul. Mai mult, nu cred ca îi convine sa câștige alt antrenor titlul cu Rapid, pentru ca el a fost ultimul care a facut-o. Vrea sa ramâna ultimul care a luat titlul. Apoi, îi convine sa joace în cupele europene. Asta nu înseamna ca va face cine știe ce. Nu-mi fac probleme ca Steaua mai poate fi oprita acum, va fi mobilizare maxima”, a spus Becali.

Oficialul stelist a precizat ca nu înțelege de ce sa fie exclusa delegarea unor arbitri straini la meciurile echipei sale din ultimele doua etape, așa cum a anunțat președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin. „Am cerut arbitrii straini macar la Vaslui. S-au întâmplat multe în țara asta. De-aia vreau straini, sa fu sigur de titlu. Vine unul ca Serea, machezi, îți anuleaza golul, scapi singur, zice ca-i ofsaid, te faulteaza în careu, zice ca nu-i nimic, îl atingi pe unul în careu și te penalizeaza cu 11 metri și n-ai ce sa-i faci. Îl scoate din arbitraj, dar el își ia vreo 100.000 de euro”, a comentat Becali.

În august 2005, patronul rapidist George Copos l-a demis pe antrenorul Razvan Lucescu.  Mircea Rednic, ofertat atunci de Copos pentru a prelua banca tehnica a echipei din Giulești, a declarat ca performanța la Rapid înseamna câștigarea campionatului, a Cupei României și a Supercupei, și nu locul trei, facând aluzie la poziția ocupata de gruparea giuleșteana la finalul sezonului precedent, sub comanda lui Razvan Lucescu. Suporterii „alb-vișinii” s-a strâns, în ziua demiterii lui Lucescu, în fața hotelului Crowne Plaza unde au protestat împotriva deciziei și împotriva unei eventuale numiri a lui Mircea Rednic. Fanii rapidiști au afișat, în acest sens, un banner pe care scria: „NU-L VREM PE rednic”. În cele din urma, Razvan Lucescu, care l-a catalogat drept „josnic” pe Rednic, a fost reinstalat în funcție de Copos.

Mediafax