Rednic: Am demonstrat ca avem valoare

Apropo.ro / 21.09.2006, 09:45
Rednic: Am demonstrat ca avem valoare
Antrenorul Mircea Rednic a declarat ca Dinamo a demonstrat ca are valoare în meciul cu FC Argeș, câștigat, duminica, în deplasare, cu scorul de 3-2, contrazicându-i, astfel, pe cei care susțin ca formația din Șoseaua Ștefan cel Mare învinge cu ajutorul

Antrenorul Mircea Rednic a declarat ca Dinamo a demonstrat ca are valoare în meciul cu FC Argeș, câștigat, duminica, în deplasare, cu scorul de 3-2, contrazicându-i, astfel, pe cei care susțin ca formația din Șoseaua Ștefan cel Mare învinge cu ajutorul arbitrilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Am demonstrat ca avem valoare, nu cum ziceau unii, ca suntem ajutați în proporție de 40 la suta de arbitri. Ma deranjeaza ca s-a strigat «Hoții!» la adresa noastra. Nu este cazul, pentru ca noi nu am beneficiat de niciun penalti. În meciul cu Steaua a fost vorba de acea eliminare, dar va spun sigur ca îi bateam și daca jucam 11 la 11”, a spus Rednic.

Mircea Rednic a menționat ca în evoluția unora dintre jucatorii sai s-a vazut oboseala acumulata în ultimele partide. „Cei mai tineri nu s-au ridicat la cerințele mele. Pe Blay și Margaritescu am vrut sa-i menajez pentru ca aveau trei cartonașe galbene și urmeaza meciul cu Rapid”, a subliniat antrenorul liderului clasamentului Ligii I.

Tehnicianul dinamovist este convins ca FC Argeș va reuși sa se mențina în Liga I: „Îmi pare rau pentru FC Argeș și sunt convins ca poate scapa de retrogradare. Are jucatori buni, dar îi trebuie și șansa. Sincer, îmi pare rau, pentru ca aici a fost permanent o pepiniera de jucatori buni”.

În drum spre conferința de presa, Mircea Rednic a zabovit câteva minute mângâind și jucându-se cu un câine maidanez care semana foarte mult cu Borcica, un cațel de la baza Pro Rapid, din perioada în care actualul tehnician dinamovist pregatea formația giuleșteana. „Nu i-am dat de mâncare, pentru ca nu am avut, dar a acceptat sa se joace cu mine pentru ca sunt un om bun”, a povestit Rednic.

Directorul executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a criticat prestația brigazii de arbitri de la meciul cu FC Argeș: „Din cauza presiunii care a fost pusa pe arbitri am ajuns ca noi, Dinamo, sa fim dezavantajați. Nu a fost corner la primul gol al Argeșului și ni s-a anulat un gol valabil în repriza a doua. Daca unii spun despre noi ca suntem echipa avantajata, este o mare minciuna, pentru ca cea mai avantajata pâna acum a fost Steaua”.

Dinamo a obținut, duminica, a noua victorie în tot atâtea etape disputate pâna în prezent în Liga I și ocupa primul loc în clasament, cu maximum de puncte, 27.

(Departamentul Sport; [email protected])

Mediafax