Redescoperă America de Nord

11 07. 2013, 10:00

Dacă ai impresia că ştii multe despre America de Nord, mai gândeşte-te! Discovery Channel îşi îndreaptă camerele de filmat chiar spre ţara sa natală, surprinzând un ţinut în care viaţa se întâlneşte cu sălbăticia neîmblânzită şi ostilă, în cele mai diverse şi mai neprielnice medii de pe Pământ. America de Nord, această nouă serie uimitoare în şapte părţi, va avea premiera pe 12 iulie, de la ora 22.00.

Străbătând continentul timp de mai bine de trei ani, din tundra canadiană cu temperaturi sub 0 grade Celsius şi până în jungla tropicală din Panama, America de Nord, prima producţie independentă a Discovery în domeniul seriilor de istoria naturii, dezvăluie că selecţia naturală funcţionează ca o lege de fier în aceste zone ostile, cu condiţii meteo îngrozitoare.

De acum înainte, veţi privi America de Nord cu alţi ochi, fiindcă vom scoate la lumină o lume ascunsă în care viaţa – de la cele mai familiare specii până la cele mai exotice – luptă cu friguri cumplite, cu incendii mortale şi cu furtuni explozive. Dând dovadă de multă tenacitate, echipa de filmare a Discovery a străbătut tot continental, din teritoriile îngheţate din Yukon sau pădurile luxuriante din Belize, până pe piscurile înzăpezite ale Munţilor Stâncoşi, în pustiurile aride din Sud-Vest şi în multe alte regiuni. În total, au fost organizate 250 de expediţii separate, care au filmat în locaţie 2830 de zile şi au utilizat unsprezece tipuri de camere de filmat, pentru a obţine peste 850 de ore de imagini. Echipamente de înaltă tehnologie, printre care camere de mare viteză, dispozitive cu viziune nocturnă şi chiar o cameră de filmat submarină, le-au permis echipelor să surprindă imagini care nu au mai fost văzute până acum la televiziune. Filmările în HDR, folosind tehnica specială numită “time-lapse” (cu un număr mai mic de cadre pe secundă), au transformat cele mai dure condiţii meteorologice de pe acest continent în imagini cu adevărat uluitoare.

Primele cinci episoade ale seriei dezvăluie poveştile unor animale care se zbat să supravieţuiască în condiţii necruţătoare, în medii extrem de dificile. Secvenţe prezentate în premieră absolută la televizor urmăresc tot felul de specii, de la jaguari de deşert, animale foarte rare în Mexic, până la urşi grizzly care se scufundă la adâncimi de 6 metri pentru a prinde somoni în Alaska. Episodul “Making Of”, care arată cum a fost realizat programul, urmăreşte activitatea echipei de producţie a seriei America de Nord şi dificultăţile cu care s-a confruntat. Printre altele, membrii echipei de filmare au înfruntat uraganul Irene şi alte catastrofe naturale, încercând să filmeze cele mai impunătoare animale de pe continent.

Pentru o incursiune mai detaliată “în culisele” seriei, Discovery va prezenta o experienţă mobilă digitală extraordinară legată de America de Nord, folosind TV Plus, o aplicaţie mobilă de vizionare simultană, pe un al doilea ecran. De asemenea, Discovery va lansa o aplicaţie de istoria naturii pe mobil/web, cu fotografii, filmuleţe şi informaţii din programul America de Nord, dar şi din videoteca uriaşă a Discovery cu conţinut de istoria naturii. Discovery îşi va uni eforturile cu o grădină zoologică din America pentru a lansa un feed prin intermediul unei camere live, care prezintă animale din cadrul emisiunii, precum şi ore întregi de conţinut video interactiv pe website-ul oficial North America. În plus, fanii sunt invitaţi să afle mai multe informaţii despre eveniment, accesând www.discovery.ro sau pe Facebook la Facebook.com/discovery.romania şi pe Twitter @DiscoveryRo. 

Pregătiţi-vă să trăiţi experienţa unei lumi întregi pe un singur continent. Începând din 12 iulie redescoperiţi America aşa cum nu aţi mai văzut-o până acum.