Red Hot Chili Peppers a lansat single-ul, „Black Summer”, de pe ceea ce va fi cel de al 12-lea album al muzicienilor.
Piesa este un extras de pe cel de al 12-lea album al formației, „Unlimited Love”, care va apărea pe 1 aprilie, conform publicației Rolling Stone.
„Black Summer” marchează şi o reîntoarcerea la origini pentru Red Hot Chili Peppers: chitaristul John Frusciante, care a scris unele dintre cele mai cunoscute melodii şi care a părăsit grupul în 2009, a revenit în formaţie şi a înregistrat acest single şi viitorul album cu colegii săi.
„Singurul nostru obiectiv este să ne pierdem în muzică. Ne-am petrecut mii de ore, împreună şi individual, perfecţionându-ne, pentru a face cel mai bun album posibil. Antenele noastre au fost în acord cu cosmosul divin, am fost extrem de recunoscători pentru oportunitatea de a fi împreună într-o cameră şi, încă o dată, să încercăm să ne îmbunătăţim. Zile, săptămâni şi luni petrecute ascultându-ne unul pe altul, compunând cu mare grijă”, au scris pe Facebook John, Anthony, Chad şi Flea.
Cel mai recent album lansat de RHCP este „The Getaway” (2016), vândut în peste 1,3 milioane de exemplare la nivel global.
Grupul rock Red Hot Chili Peppers a fost înfiinţat la Los Angeles în 1983. Stilul muzical al trupei californiene combină în principal elemente de rock şi funk, cu influenţe punk, metal şi rap.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: Trupa Red Hot Chili Peppers își vinde catalogul muzical unei companii de investiții
Adele a dezvăluit un videoclip inedit al melodiei „Oh My God”, de pe noul album „30” (Video)