Red Blonde
Alina şi Mădălina cîntă din copilărie, dar talentul le-a fost descoperit de Titus Munteanu la ”Şcoala vedetelor”. ”Pînă atunci, cîntam doar pentru noi. Dar la filmam 12 ore pe zi şi, vrînd nevrînd, muzica a devenit o profesie”, spun fetele. Într-o bună zi însă, ”Şcoala vedetelor” a luat sfîrşit. ”Eram puse oarecum pe pauză. Singura activitate era să facem backing vocals pentru Laurenţiu Cazan la Eurovision”, povestesc ele. ”Călin Geambaşu ne-a scos dintr-o mare depresie. El ne-a povestit pe messenger despre un nou proiect de la PRO TV. Era vorba de ”. Fetele au spus repede “prezent” şi aşa au ajuns în band-ul condus de tatăl lui Călin, Petre Geambaşu. Au făcut backing vocals pentru multe piese din emisiunea care împlineşte vise. Dar cum au ajuns la numele Red Blonde? ”Ca să fim complet sincere, persoana care ne-a dat acest nume se numeşte Alice”. Se întîmpla în fosta emisiune a lui Măruţă de la TVR 2, iar fetele erau implicate în proiectul ”My Band” al lui Marius Moga. Cu alte cuvinte, au fost aduse în formula aceasta de Călin Geambaşu, apoi botezate, practic, de Măruţă şi Moga. Alina şi Mădălina şi-ar dori ca Marius Moga să le compună suficiente piese ca să lanseze şi un album. Dar pînă atunci, nu stau nici pe departe degeaba. ”De fapt, muncim non-stop”, spun ele. Alina este în clasa a XII-a: ”Într-o zi normală, fac următoarele lucruri: la 7 sînt la şcoală, prima oră e matematica sau altceva insuportabil, apoi am meditaţii, repetiţii pentru , după care mergem în Buftea pentru teste de sunet”. Iar o oră pe zi, cele două fac senzaţie cîntînd în direct în noua emisiune de la PRO TV ”Happy Hour”. Şi vineri seara cîntă alături de Ştefan Bănică jr. şi invitaţii lui la ”Dansez pentru tine”. În weekend? ”Cîntăm alături de trupa lui Călin Geambaşu. Nu avem timp liber”. În ceea ce-o priveşte pe Mădălina, aceasta e studentă la Litere, secţia romănă-engleză, dar şi la Facultatea de jurnalism. Cum rezistă unui asemenea program? ”Cu vitamine”, rîd ele. Şi ce-ar putea să mai facă? Au primit deja propunerea de a cînta şi în concertele de Crăciun susţinute de Ştefan Bănică jr.