Record în furturi: peste 1 km de conductori
Polițiștii din Uricani cerceteaza, în stare de arest preventiv, grupul compus din Dumitru Manea, 31 ani, Ovidiu Mihai Carp, 20 ani, ambii cu antecedente penale, Iosif Gal, 33 ani, Ilie Ferenti, 36 ani, Ioan Bogdan, 48 ani, Gheorghe Popa, 29 ani, și Grigore Constantin, 27 ani, toți din Lupeni, fara ocupație.
Ei au fost prinși în flagrant în data de 10 februarie în timp ce se pregateau sa fure conductori electrici din aluminiu, din zona Câmpu lui Neag. Continuând cercetarile, polițiștii din Uricani au stabilit ca ei sunt autorii furtului comis în 4 februarie din acea zona, când au furat conductori electrici de aluminiu pe o distanța de 1.190 de metri.
Hoțul din Bobâlna
Lucratorii Postului de Poliție din Rapoltu Mare îl cerceteaza în stare de arest preventiv pe Teofil Luca, 34 ani, din comuna Singer, județul Mureș, fara ocupație, recidivist. Luca a fost prins în flagrant în seara de 7 februarie, în timp ce fura din locuința lui Iosif Borcan, 56 ani, din Bobâlna, unde a patruns prin efracție, bunuri în valoare de aproape 17 milioane de lei.
Partida de foc
Astazi, începând cu ora 17.00, echipa de handbal feminin Universitatea Remin Deva va întâlni în deplasare, formația Silcotub Zalau, campioana țarii. Pentru handbalistele din Deva acest meci este primul dintr-un șir de partide „de foc”, pe care ele le vor avea de disputat pâna la sfârșitul acestei luni.
Dupa jocul de astazi de la Zalau, va urma dubla manșa, din 16 și 23 februarie, cu Kuban Krasnodar, din optimile Cupei Challenge, iar pe data de 27 februarie, Remin va juca la Deva, cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, liderul la zi a Ligii Naționale.
de Calin Tebieș
Optimism moderat
În ceea ce privește partida de astazi cu Silcotub, în tabara jucatoarelor de la Remin se manifesta un optimism moderat. Majoritatea jucatoarelor din Deva cu care am stat de vorba, ne-au marturisit ca formația din Zalau, aflata în prezent pe locul doi în clasament, nu le este cu nimic superioara.
În sprijinul acestei afirmații ele au adus ca argument rezultatul de egalitate, pe care l-au reușit într-un meci de pregatire, jucat cu echipa din Zalau anul trecut, la sfârșitul lunii decembrie, meci pe care handbalistele de la Remin au fost la un pas de-al câștiga.
[Hunedoreanul]