Recolta de toamna

Apropo.ro / 18.09.2006, 10:25
Recolta de toamna
Dupa o vara atât de saraca în placeri cinefile, care a semanat cu o traversare a deșertului, toamna ne aduce nu mai puțin de trei premiere românești importante, una dupa alta. Fiecare dintre aceste filme a fost vazut deja în circuitul festivalier internațional (a devenit

Dupa o vara atât de saraca în placeri cinefile, care a semanat cu o traversare a deșertului, toamna ne aduce nu mai puțin de trei premiere românești importante, una dupa alta. Fiecare dintre aceste filme a fost vazut deja în circuitul festivalier internațional (a devenit deja o tradiție ca acesta sa fie locul în care ele își capata, mai întâi, recunoașterea), a fost ovaționat și multi-premiat.

Coincidența sau nu, toate trei au ca punct nodal Revoluția. Dincolo de prestigiul critic deja obținut, vor reuși oare ele sa prinda și la publicul românesc, unde un „succes” de box office înseamna în jur de 30.000 de intrari? Va reuși o promovare în forța, cronicile bune și „gura la ureche” sa rastoarne blestemul cinematografiei românești post-revoluționare, unde rareori se întâmpla ca o producție locala sa se instaureze în box-office-ul de sfârșit de an (spre deosebire de alte țari europene, unde peliculele autohtone se claseaza, de obicei, pe primele locuri)? Apropo a cântarit și a facut previziuni.

Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (The Way I Spent the End of the World)

Regia: Catalin Mitulescu

Scenariul: Andreea Valean

Distribuția: Dorotheea Petre, Timotei Duma, Florin Zamfirescu, Jean Constantin

Imaginea: Marius Panduru

Data premierei: 15.09.2006

Distribuit de Pyramide Distribution

Buget: 1.5 milioane euro

Durata: 110′

Buget: 1,5 milioane euro

Premii: Dorotheea Petre cea mai buna actrița la Un Certain Regard, Cannes 2006; filmul reprezinta România la pre-selecția pentru Oscar-ul acordat celui mai bun film strain.

Festivaluri: Cannes, Sarajevo, Toronto, Helsinki, Melbourne.

Site: www.sfarsitullumii.ro

Rezumat:

București, 1989. Eva, fratele ei mai mic Lalalilu și parinții lor locuiesc într-un cartier marginaș al capitalei. Lalalilu are 7 ani și o adora pe Eva. Eva are 17 ani și este pentru prima data îndragostita. Viața Evei se schimba însa în ziua în care ea și Alexandru sparg în școala, din greșeala, bustul lui Ceaușescu. Eva e exmatriculata și transferata la o școala profesionala de la periferia orașului, chiar în ultimul an al dictaturii.

Ce-au zis ei:

„Dorotheea este absolut fascinanta, vad în ea o mare actrița a viitorului. Dar nu numai ea m-a cucerit, ci întregul film. Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii este un film uluitor.” Monte Hellman, președintele juriului „Un certain regard”, Cannes 2006

„Mitulescu a revelat un stil sigur și o excepționala capacitate de a captura stari și de a arata emoțiile interioare ale personajelor.” Martin Scorsese

„Mitulescu a izbutit sa împace cu succes tonalitațile tragicomice, oferind spectatorului sentimentul ca în epoca aceea au trait oameni obișnuiți, deloc eroici, care au stat cu teama în umbra, pâna când Revoluția le-a darâmat brusc lumea.” Variety

Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii satisface atât gustul pentru filmul de autor, cât și pentru cinema-ul comercial și ar trebui sa fie un mare succes de public – promovat ca atare.” Hollywood Reporter

Ce-a zis el:

„Nu este un film nostalgic dupa epoca de aur, ci un film nostalgic dupa acea perioada a vieții mele. Îmi era dor de gradinița, de liceu, de felul, intensitatea și bucuria cu care traiam atunci, și asta am și încercat sa aduc în film” Catalin Mitulescu

Ce ar putea atrage publicul: lipsa încrâncenarii, nostalgia temperata de tristețe, excelenta reconstituire de epoca, emoția, Timotei și Dorotheea, delicatețea, simțul pentru detaliu, respirația epica.

Ce l-ar putea îndeparta: lungimea, burțile, pirateria.

Acțiune 55%, umor 40%, dragoste 70%, violența 20%, sex 30%, spiritul epocii 95%, originalitate 30%, nostalgie 80%, inovație formala 40%, emoție 70%

Prognoza: 60.000 spectatori

Trei premiere românești consecutive, numai în ultimul numar al revistei APROPO. Aici aveți una, în revista restul!

Tags: