„Rebel Hearts” melodia Madonnei scăpată pe net: infracţiune sau strategie de marketing? (Video)

Apropo.ro / 01.12.2014, 11:23
ABC News a anunţat că un fragment dintr-o melodie de pe viitorul album al Madonnei a fost "scăpat" pe net. Însă în această epocă a promovării online, e chiar vorba de o infracţiune sau este o simplă strategie de marketing la mijloc?
La începutul săptămânii trecute, au fost făcute publice primele informaţii despre fragmentul audio al viitorului album al Madonnei care a apărut în mod neoficial pe net. În aceeaşi zi, managerul cântăreţei a făcut un apel pe Twitter pentru a-l găsi pe responsabil. Dar o parte a presei susţine că această agitaţie nu este nimic mai mult decât un plan al echipei de marketing că să sporească vânzările viitorului album.  
 
 
Madonna s-a caracterizat întotdeauna printr-o promovare atipică a muzicii ei. Dacă în anii ’90, artista şoca printr-o sexualitate aproape explicită pe scenă, în 2015, ea profită din plin de tot ceea ce înseamnă publicitatea online. Madonna a fost extrem de activă pe contul ei de Instagram unde a postat mai multe materiale de la studioul de înregistrari, dar si o poză cu Avicii, producătorul cu care lucrează la viitorul album.