Sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 15:00, la Digi Sport 1 începe emisiunea „Euroderby”, o altfel de avancronică pentru El Clasico. De la ora 16.00, într-o ediţie specială, telespectatorii pot urmări „El Clasico la Digi Sport”, o emisiune care conţine rezumatele tuturor meciurilor jucate între Real Madrid şi Barcelona în Primera Division între 2009 si 2014.
Andrei Niculescu, alături de invitaţii săi, Ilie Dumitrescu, Ionel Danciulescu si Bogdan Mara vorbesc, de la 17.00, la „Fotbal European”, despre culisele celui mai aşteptat derby din Europa şi despre echipele aliniate la start de cei 2 antrenori.
Într-o serie de transmisiuni speciale, direct de la Madrid, Digi Sport 1 ia pulsul de pe Santiago Bernabeu cu ajutorul corespondenţilor George Dobre, Bogdan Socol, Ciprian Baltoiu şi Gică Craioveanu.
Ora 19.00 este ora debutului marii confruntări. El Clasico este comentat de la Madrid de George Dobre şi Bogdan Socol. Imediat după meci pe Digi Sport 1 continuă „Fotbal European”, cu reacţii la cald şi declaraţii de la Madrid.
Real Madrid – FC Barcelona poate fi urmărit ÎN DIRECT şi în EXCLUSIVITATE sâmbătă, 25 octombrie, de la ora 19:00, la Digi Sport 1, precum şi pe digisport.ro şi m.digisport.ro, EXCLUSIV de către abonaţii reţelei de internet ai RCS-RDS. Partida va fi transmisă şi în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro şi pe m.digisport.ro.