Reacţia Marinei Almăşan după ce Mircea Radu a fost lăsat fără emisiune: „Ştiam eu că aşa se va întâmpla. A primit ce-a meritat”
Decizia lui MIrcea Radu de a părăsi TVR şi a se reîntoarce în Antenă după 8 ani se pare că nu a fost cea mai inspirată. Anterior emisiunii de la Antena 1, prezentatorul a făcut echipă cu Marina Almăşan la TVR 2, „Femei de 10, bărbaţi de 10”.
„Primesc telefoane, de la colegi de pe la diverse publicaţii, care-mi cer să comentez situaţia în care se află fostul meu coleg Mircea Radu. Se aşteaptă, probabil, să-mi frec public mâinile, de bucurie, susurând satisfăcută: «Ştiam eu că aşa se va întâmpla. A primit ce-a meritat!»….Îi refuz politicos. A mă bucura de răul cuiva – mai cu seamă de al lui Mircea, pe care, dincolo de supărările mele, nu am încetat niciodată să-l preţuiesc – ar fi ultimul lucru pe care l-aş face. Continui să cred că Mircea este un jurnalist talentat, un condei excepţional ( păcat că nu perseverează, în această direcţie! ) şi un bărbat fermecător.
Deciziile neinspirate, pe care, poate, le mai luăm, câteodată, în viaţă, nu reprezintă nicidecum prostia noastră, ci, de cele mai multe ori, efectul conjugat al unor factori externi… Mi-a trecut demult supararea că, într-un fel, am fost lăsată cu ochii în soare de un om în care am crezut şi pe care l-am apreciat ( n-ar fi prima decepţie de acest gen, din viaţa mea! ). Mărturisesc că, la noua lui emisiune nu m-am uitat decât pe la începuturi, câteva minute. Dar sunt sigură că eşecul nu i se datorează. Sper, din toată inima, ca Mircea să-şi găsească locul pe care-l merită şi sunt sigur că frumoasa lui familie îl va ajuta să treacă peste acest moment delicat. Succes, Mircea! Nu mor caii, când vor câinii!”, a scris Marin Alm[san pe Facebook.