Rea Garvey, solistul Reamonn: “România este o ţară fantastică”

La 25 de ani, Rea Garvey a părăsit ţara natală, Irlanda, cu câţiva bani şi un CD în buzunar, şi a ajuns în Germania. Până să-şi înfiiinţeze propria trupă, în urma unui anunţ în ziar, a vândut tricouri la festivalurile de muzică. Apoi, a întâlnit-o pe clujeanca Josephine, care i-a devenit iubită şi l-a inspirat să compună piesa „Supergirl” cu care, de altfel, formaţia Reamonn s-a lansat pe plan internaţional.

– Supehitul vostru „Tonight”, a fost numărul 1 în România acum câţiva ani. Cred că ai o mulţime de fani aici…
Da. De asemenea, am o familie aici. Soţia mea, Josephine, este din Cluj şi am o legătură specială cu România pentru că ea are încă multe rude aici. De pildă, mama ei vorbeşte româneşte cu fiica noastră (nr. Ray are o fetiţă de 6 ani, Aamor). Bunica ei este unguroaică, deci în casa noastră se vorbesc multe limbi. Fiica noastră vorbeşte, aşadar, multe limbi. Eu sunt un irlandez care trăieşte în Germania, însă nu mi-am uitat rădăcinile, iar soţia mea este foarte mândră că este româncă. După mine, România este o ţară fantastică.

– Ştiai ceva despre România înainte de a o cunoaşte pe soţia ta?
Numai de naţionala de fotbal din anii ’80 şi ’90. Cred că, la fel ca multe ţări est -europene, România era pentru mine într-o zonă difuză, întunecată. Adică, eu, ca irlandez, nu ştiam nimic despre România, am auzit despre ea doar când a căzut regimul comunist.

– Ce-ţi place aici, în România?
Ador toate întâlnirile cu prietenii şi rudele, când venim în vizită de Paşte sau de Crăciun. Îmi place când intrăm într-un apartament şi gazdele îţi pun absolut totul pe masă şi mâncăm şi bem şi râdem. Adică, eu nici măcar nu vorbesc limba română dar mă simt bine stând printre ei şi înţeleg aproape tot ce se discută. De fapt, iubesc oamenii de aici. Cred că cea mai mare comoară a acestei ţări sunt oamenii.

– Am văzut, la „Vocea României”, că i-ai transmis salutări bunicii soţiei tale. Eşti foarte apropiat de ea?
Da, este superbă, o iubesc. Îmi găteşte numai bunătăţi. Este o femeie foarte puternică, foarte conectată la realitate, are o perspectivă fantastică asupra vieţii. La nunta noastră din Irlanda, stătea lângă bunica mea, care este o femeie micuţă, şi părea aşa, impresionantă. Îmi place s-o văd alături de strănepoata ei, încă are o licărire de tinereţe în ochi. Venim de multe ori la Cluj, nu pe cât de des pe cât ne-am dori, dar este fantastic să o vezi în mediul ei.

– Cu ce bunătăţi te aşteptă când veniţi în vizită?
Îmi place absolut tot ce găteşte ea. Face nişte şniţele extraodinare, o tocăniţă delicioasă şi nişte chiftele absolute incredibile. Singurul lucru care mi s-a părut ciudat… Ştii, nouă, irlandezilor, ne place să petrecem, însă mi-am dat seama că îmi este imposibil să ţin pasul cu oamenii de aici. Cel mai amuzant lucru care mi s-a întâmplat a fost de un Revelion. După ora României, la 10.00 noaptea sărbătorim trecerea în noul an pentru irlandezi, din cauza decalajului orar, la 11.00 – ne bucurăm pentru nemţi, iar pentru Anul Nou din România am plănuit să mergem în piaţa din centrul Clujului, să sărbătorim alături de verii soţiei mele. Ne-am dus cu două sticle de şampanie şi ne aşteptam să fie mii de oameni acolo, însă clujenii se pare că hotărâseră ca, tocmai în acel an, să facă Revelionul acasă. Aşa că, la miezul nopţii, eram în piaţă doar 4 oameni cu două sticle de şampanie, dar a fost o experienţă amuzantă.

– În show-ul „Vocea României”, ai fost impresionat de vreunul dintre concurenţi?
Cred că acest show este, în primul rând, despre emoţii. Iar talentele pe care le-am văzut aseară sunt autentice. Show-ul le oferă şansă de a arăta ce au, ceea ce este grozav. Cred că scopul tuturor antrenorilor de la această emisiune este de a crea mai multă muzică. Am văzut că Smiley şi toţi ceilalţi antrenori sunt extrem de interesaţi să descopere şi să promoveze cântăreţi buni. Şi eu stau în acelaşi scaun, la „The Voice” Germania, şi uneori sunt atât de frustrat când trebuie să elimin pe cineva. Cel mai fericit lucru care ţi se poate întâmpla este să poţi spune unui concurent: „Îmi pare rău, dar celălalt a fost mai bun!”, dar acest lucru nu prea se întâmplă.

– S-a spus că piesa „Supergirl” a fost inspirată de soţia ta. Este adevărat?
Este adevărat. Poanta e că „Supergirl” nu este un cântec de dragoste, e mai degrabă o critică. În seara în care l-am compus, era prin decembrie, soţia mea s-a certat cu nişte prieteni şi aplecat singură spre casă, de capul ei. Nu avea bani să ia taxi, aşa că a sunat acasă şi mi-a spus că va veni pe jos, noaptea. Apoi, telefonul ei mobil a rămas fără baterie, iar eu eram atât de furios pentru că nu puteam lua legătura cu ea. A trebuit să aştept vreo două ore ca să ajungă acasă. „Supergirl” este, de fapt, despre faptul că nu eşti indestructibil. Ştiu că e puternică, ador această trăsătură românească a soţiei mele, este foarte hotărâtă, iar atunci când vrea să obţină ceva trece peste toate piedicile şi o iubesc pentru asta. Dar, în acelaşi timp, este vulnerabilă şi despre asta e vorba în „Supergirl”. M-am îndrăgostit de soţia mea la prima vedere şi, în aceeaşi zi, am cerut-o de nevastă, fiind convins că este persoana potrivită pentru mine. Şi am avut dreptate!
Gabriela Groza