Răzvan Simion şi Dani Oţil îşi caută înlocuitori

06 10. 2014, 14:28
Cei doi au început preselecţiile pentru a-şi găsi sosiile încă de la începutul acestui sezon, urmând ca săptămâna aceasta, cei mai buni prichindei, finaliştii, să vină în platoul „Neaţa cu Răzvan şi Dani” să demonstreze că pot călca pe urmele veteranilor.
 
 
Foto: Antena 1
 
Astfel, până vineri, când se vor anunţa câştigătorii, Răzvan şi Dani vor avea în fiecare zi câte doi finalişti care vor trece prin probe de foc: „Ne căutăm înlocuitori pentru momentele dificile care pot apărea uneori în viaţa unui matinal”, mărturiseşte Dani Oţil. Aşa se face că luni, Mini Răzvan, pe numele lui adevărat Răzvan Greceanu, în vârstă de 11 ani, a venit alături de Mini Dani, Mircea Cazan, de numai şase ani, ca să-i cunoască pe adevăraţii moderatori ai matinalului. Cei doi au dansat, au avut momente de improvizaţie, au desenat şi s-au distrat alături de echipa de la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”.