Răzvan şi Dani, în blockbuster-ul “Continua luptă pentru caşcaval”
Cei doi şi-au dezvăluit impresiile despre această întâmplare, dar şi care ar fi cele mai trăsnite ultime dorinţe din testament sau cum s-ar intitula o peliculă despre viaţa lor.
– Aţi început un alt sezon de “Neatza”. Cu ce noutăţi veniţi pentru telespectatori?
După succesul înregistrat de concursurile pentru postul de “vecină”, dar şi de cel pentru “Cea mai sexy mămică”, în noul sezon cele mai atractive telespectatoare care ne urmăresc se vor putea înscrie pentru a câştiga titlul de “Miss Neatza”. Vlădutz îşi continuă activitatea culinară, dar va părăsi studioul emisiunii şi va găti în casele vedetelor, dar şi ale telespectatorilor. Şi tot din acest sezon, Cătălin Oprişan va fi prezentatorul celei mai simpatice rubrici de ştiri, “Neatza Niuz”.
– În curând, începe şi şcoala. Răzvan, sunt multe emoţii la tine în familie în această perioadă? Cum îţi pregăteştii copiii?
Răzvan: Ne-am obişnuit deja, suntem în clasa a III-a, ştim cum stau lucrurile, iar rechizitele le-am cumpărat din timp.
– Voi vă mai aduceţi aminte care a fost cea mai tare zi de şcoală din viaţa voastră? Dar cea mai frumoasă vacanţă?
Dani: Chiar prima zi, din clasa întâi. Îmi doream foarte mult să ajung la şcoală, să nu mai fiu considerat copil de grădiniţă şi asta cred că s-a întâmplat ori pentru că am un frate mai mare, ori pentru că mă săturasem să port ciorapi cu chilot (dresuri). Iar la capitolul cea mai frumoasă vacanţă, aş înscrie toate vacanţele din liceu, în care am descoperit o lume nouă – având în vedere că eu, în I-VIII, am fost o singură dată în tabără.
Răzvan: Cu siguranţă, cea mai frumoasă vacanţă a fost cea de după intrarea la liceu, la fel cum cea mai plină de emoţii a fost cea de la terminarea clasei a XII-a. Îmi aduc perfect aminte prima zi de şcoală, asta pentru că eram singurul cu un ghiozdan roşu, cu Albă ca Zăpada.
– În copilărie, ce visaţi voi să fiţi „atunci când veţi creşte mari”?
Dani şi Răzvan: Exact ceea ce suntem acum.
– Dani, ai avut de curând o întâlnire de gradul zero cu o ursoaică! A fost suficient de multă adrenalină pentru tine?
Cred că am trăit momente cu mai multă adrenalină, de-a lungul vieţii sportive. Aici nu a fost vorba de adrenalină, ci de un moment de cumpănă pe care probabil mi-l voi aminti toata viaţă.
– Realizezi cât tamtam s-ar fi făcut în presă dacă, Doamne fereşte, ai fi murit? Îţi imaginezi titlurile din tabloide?
De la întâmplare încoace, am făcut împreună cu cei din jur toate glumele posibile, între ele am făcut şi câteva scenarii de priveghi şi înmormântare, probabil ziarele vremii ar fi mutat pe pagina 2, măcar pentru o perioadă, ceva divorţuri, despărţiri, scandaluri şi sâni puşi defect.
– Răzvan, te-ai gândit cum ai fi reacţionat în cazul în care Dani şi-ar fi dat obştescul sfârşit în braţele ursoaicei?
Eu înţeleg să nu mai vrea să lucreze cu mine, dar să lucreze cu un urs ar fi deja prea mult. Aş fi supărat doar pe gusturile lui…să vrea să facă tandem cu un urs?!
– Voi v-aţi gândit vreodată să vă faceţi testamentul? Care ar fi cea mai trăsnită ultimă voastră dorinţă?
Dani: Cea mai trăsnită ultimă dorinţă: aş vrea ca “Neatza” să se cheme în continuare “cu Răzvan şi Dani”, iar el să câştige şi salariul meu.
Răzvan: În afară de rate, nu am ce să las nimănui, aşa că nu am de gând să îmi fac testamentul. Cât despre cea mai trăsnită ultimă dorinţă: să vină Robbie Williams la mormântul meu, aşa cum se duce la cel al lui Jim Morrison .
– Ca un exerciţiu de imaginaţie, ce credeţi că aţi fost într-o viaţă anterioară? Şi ce v-ar plăcea să fiţi în următoarea?
Dani: În viaţa anterioară, sigur am fost sclav, de aici probabil şi dorinţa din această viaţă de a fi tot timpul şef (râde). Cât despre o viaţă viitoare, aş vrea să fiu urs.
Răzvan: Sunt convins că într-o viaţă anterioară am fost un om foarte bogat (de asta nu se repetă acum istoria), pentru că am apucăturile unui om bogat, îmi lipsesc, în schimb, banii.
– Dacă s-ar face un film despre viaţa voastră, cum s-ar intitula? Şi care ar fi, la modul ideal, actorii care v-ar interpreta pe voi?
Dani: Aş vrea ca cei care ne interpretează pe noi, în filmul vieţii noastre, să fie Tom şi Jerry, iar numele filmului să fie “Răzvan şi Dani: Continua luptă pentru caşcaval”.
Răzvan: “Greu de pensionat III”, în rolurile principale – Javier Bardem şi Ryan Gosling.
Gabriela Groza