Cel care l-a intervievat, Marius Constantinescu, spune: „O
întâlnire cu Răzvan Mazilu poate fi văzută, ea însăşi, ca un
succes. Reticenţa artistului spre confesiune, spre deschidere în
faţa publicului altfel decât pe scenă, este, în cazul lui, o
realitate. Răzvan Mazilu are oroare de artiştii convertiţi în
oratori, acele persoane publice care îşi dau cu presupusul despre
orice în reviste şi la televizor. În faţa lor, Răzvan tace şi îşi
transformă neînţelegerile, nemulţumirile, frustrările în energie
creativă. Născoceşte spectacole şi contexte de succes, se
înconjoară de oameni la fel de valoroşi ca el, alcătuieşte fraze de
mişcare, alege muzici, desenează costume, face regie şi se
reinventează de la o seară la alta, în funcţie de personajul ales.
Am ales ca fir roşu al emisiunii piesa
anilor 40 rătăcit într-un spaţiu care are nevoie să reînveţe ce
înseamnă eleganţa. Profil PovestePersonaj cu Răzvan Mazilu este, de
fapt, o conversaţie cu Dorian Gray, al cărui portret, în acest caz,
îşi păstrează neatinsă graţia”.