Razvan Lucescu vine in Giulesti

19 07. 2002, 09:12
Fostul portar al Rapidului a acceptat oferta lui George Copos de a prelua functia de manager general, urmînd sa-si intre în atributii dupa turneul din Scotia al visiniilor. La un an dupa ce George Copos anunta ca Razvan Lucescu va fi odata si odata presedintele Rapidului, predictia s-a

Fostul portar al Rapidului a acceptat oferta lui George Copos de a prelua functia de manager general, urmînd sa-si intre în atributii dupa turneul din Scotia al visiniilor.

La un an dupa ce George Copos anunta ca Razvan Lucescu va fi odata si odata presedintele Rapidului, predictia s-a adeverit. Ieri dupa-amiaza, dupa o întrevedere cu principalul actionar giulestean, Razvan a acceptat sa renunte definitiv la cariera de jucator si sa ocupe prima pozitie în club din punct de vedere executiv. „Discutasem varianta asta de mai mult timp, dar am vrut sa-l protejez si decizia sa vina din partea lui. Cred ca e o idee buna ca fostii jucatori reprezentativi sa ajunga în conducerea clubului”, a declarat aseara George Copos.

Titulatura postului este de manager general, Lucescu urmînd sa raspunda în mod direct de soarta echipei de fotbal. Surse din club sustin ca presedintele actual, Marian Albu, se va ocupa de acum încolo mai mult de sectorul financiar, în vreme ce vicepresedintele Constantin Zotta pare a fi aproape de o despartire de Rapid.

Razvan le-a transmis ieri celor de la Astra, cu care se întelesese pentru un contract pe un an, ca nu va face deplasarea în turneul din Austria împreuna cu ploiestenii. „Ne-a anuntat ca nu ramîne la noi. Nu e o surpriza foarte mare. Stiam ca are probleme medicale dupa cele doua operatii suferite în ultima vreme. Probabil a simtit ca nu mai poate continua sa apere si s-a orientat spre un post de conducere. N-avem de ce sa ne suparam pe el, pentru ca este un om de onoare”, a declarat directorul executiv al Astrei, Petre Buduru.

Sursa: www.prosport.ro