Razvan Lucescu: Hertha este sub VfB Stuttgart
„Daca ar fi sa o compar cu una dintre echipele pe care le-am întâlnit în actuala ediție a Cupei UEFA, atunci aceasta ar fi VfB Stuttgart. Dar Hertha este sub Stuttgart. E o echipa mai puțin organizata și disciplinata din punct de vedere tactic decât Stuttgart. Dar compenseaza prin individualitațile pe care le au. Ei, în general, lasa jocul pe seama lui Marcelinho, Basturk și Gilberto”, a spus Lucescu.
Tehnicianul considera ca pentru Hertha Berlin cele doua meciuri cu Rapid din Cupa UEFA sunt decisive, având în vedere ca formația germana nu mai poate realiza nici un alt obiectiv în acest sezon.
De asemenea, Lucescu susține ca Hertha are un avantaj pentru ca pâna pe 15 februarie, când este programata prima manșa a șaisprezecimilor Cupei UEFA, va avea 4 meciuri oficiale disputate. „Dar și noi avem o șansa mare de care trebuie sa profitam. Cu voința și ambiție putem compensa aceasta lipsa a jocurilor oficiale”, a menționat Lucescu.
Antrenorul formației giuleștene a precizat ca nu exista șanse ca Viorel Moldovan sa evolueze în cele doua meciuri cu Hertha Berlin, atacantul urmând sa revina pe teren în prima etapa a returului Diviziei A.
Referitor la faptul ca portarul titular al formației Hertha, Christian Fiedler, va fi indisponibil din cauza unei rupturi musculare, tehnicianul rapidist a afirmat: „La acest nivel pot sa lipseasca și trei piese de baza, pentru ca se vor gasi mereu resurse”.
Razvan Lucescu va urmari din tribune partida Hertha Berlin – Bayern Munchen, programata, marți, în cadrul etapei a XX-a a campionatului Germaniei.
Tehnicianul a explicat ca în comparație cu stagiul de pregatire din Cipru, în turneul din Elveția va pune mai mult accent pe rezultatele din partidele amicale, pe care le va disputa împotriva formațiilor FC Basel (5 februarie), FC Yverdon (8 februarie) și FC Baulmes (11 februarie).
În ceea ce privește transformarea AFC Rapid în societate pe acțiuni, Lucescu considera ca este un „lucru pozitiv”. „Este bine pentru cei care lucreaza la Rapid, dar și pentru fotbalul românesc. Pentru ca fiind societate pe acțiuni investițiile vor fi mai mari și astfel va crește și valoarea fotbalului românesc”, a precizat Lucescu.
Echipa Rapid va încheia turneul de la Yverdon (Elveția) pe 13 februarie, dupa care va pleca direct spre Berlin, unde pe 15 februarie este programata prima manșa a 16-imilor Cupei UEFA în compania formației germane Hertha.