Razboi intre ISM si Rapid
Transferul lui Craioveanu în Giulesti ar putea esua din cauza relatiilor tensionate dintre conducerea visiniilor si Giovanni Becali.
Relatiile între Ioan Becali si conducerea clubului Rapid s-au tensionat în ultima perioada, surse din club afirmînd ca impresarul încearca sa blocheze transferurile giulestenilor. Ar fi cea mai plauzibila explicatie pentru cotitura pe care a luat-o afacerea aduceri lui Craioveanu, cel care, dupa ce vineri era aproape transferat la Rapid, ieri a parut mult mai rezervat. „Giovanni m-a ajutat enorm în cariera mea, iar daca o data mi-ar zice , atunci, eu trebuie sa-l ascult. N-am cum sa-i trec prin fata! Pîna acum însa nu mi-a spus nimic de Rapid”, a declarat Gica. De asemenea, se zvoneste ca si transferul lui Nae Stanciu la Ankaragucu a cazut tot la recomandarea boss-ului de la ISM.
Razboiul dintre impresar si clubul lui George Copos a pornit de la transferul lui Iencsi la Lecce, atunci cînd Becali a oferit Rapidului cu 50.000 de dolari mai putin decît dadeau italieni. Rapidistii au încercat sa raspunda cu aceeasi moneda, si anume sa trateze direct cu Leece, fara intermedierea lui Becali, fapt ce a pus paie pe foc. „Cei de la Rapid nu au cuvînt”, ar fi spus Becali amenintator cînd a aflat, adaugînd: „Vor vedea ei!”. Ceea ce se întîmpla.
Gica e pe punctul sa refuze Giulestiul
Considerat ca si transferat la formatia din Grant, Craioveanu s-a razgîndit si ar vrea sa continue în Spania, chiar si în divizia secunda
Vineri, Craioveanu era convins ca vine la Rapid. Mai mult, pentru ca nu apucase sa semneze efectiv contractul lasa un procent de cinci la suta ca dubiu. La doar doua zile însa totul s-a naruit, iar sansele ca el sa vina s-au micsorat pîna aproape de zero. Raspunsul final va fi dat de Gica astazi, însa între a ramîne în Spania, unde s-a ivit posibilitatea sa joace în Segunda Division, si a veni în Giulesti, fotbalistul român alege prima varianta.
Gica, doua zile ai fost ca si transferat în România, iar acum totul pare cazut. Noua oferta financiara este chiar asa mare?
Nu e vorba de bani. Te rog sa ma crezi ca si 40.000 de dolari daca ar fi peste ce mi-a promis Rapidul nu asta ar fi problema. Stii cum e în fotbal, în Giulesti as cîstiga mai mult pe alta parte. Se joaca în cupele europene, vine Supercupa cu Dinamo, te vad antrenorii de la echipa nationala. Conteaza însa familia, pe care nu stiu daca o pot rupe de Spania.
Deci e clar ca nu mai vii în Giulesti?
Am vorbit cu Rednic si i-am zis: „Mircea, daca n-ajung marti la Bucuresti ca sa pot face antrenament miercuri, înseamna ca a picat. Si el, si George Copos s-au purtat extraordinar si n-as vrea sa-i dezamagesc, dar nici sa-i încurc. Chiar acum merg la Madrid, unde voi purta negocieri. Jur ca înca nu stiu nici numele echipei, ci doar cîteva date.
Pîna la urma tot de sotie depinde, nu?
Eu sînt nebun, nu e exclus sa zic „Gema, vezi ca plec la Bucuresti”, asa, brusc! Însa trebuie sa ma gîndesc la Alejandro, are doar 11 luni, el o vrea sa vina? Nici mie nu mi-ar fi usor dupa sapte ani petrecuti aici, dar lor! Oricum, marti se lamureste totul.
Sursa: www.prosport.ro