Ratatouille – cea mai frumoasa fabula contemporana
Ce poti spune despre un sobolan istet, ambitios si marinimos, care face din gastronomie pasiunea vietii lui marunte de rozatoare subterana? Mai mult, ce poti spune despre o poveste facuta cu atata dragoste incat, fiind vorba chiar si despre soricei, ajunge sa fie veridica si induiosatoare intr-o atat de mare masura incat iti ramane in mine asemenea unei carti citite pe nerasuflate?
O astfel de poveste se pastreaza in sertarul cu obiecte care-ti apartin intr-un fel anume, chiar daca in fapt sunt accesibile oricui. Astfel ca un anume produs, comercial prin insasi definitia sa, ajunge sa iasa din tipare si sa-ti reveleze nuante care, alimentate de diverse afinitati devin numai si numai ale tale.
Acesta este momentul in care un film sau un altfel de produs cultural transcende granitele cotidianitatii si ti se impregneaza si integreaza in constiinta. Aceasta e insa o cu totul alta discutie; ceea ce trebuie retinut este insa faptul ca Ratatouille este, in ciuda oricaror pareri, un astfel de film.
Modelul dupa care se alcatuiesc filmele de animatie care apar anual pe marile ecrane este in mare acelasi: se iau cateva situatii tipic umane, se adapteaza altor specii sau chiar unor obiecte, se adauga o problema care declanseaza o serie de aventuri iar cu unul-doua personaje haioase ecuatia e completa. Ratatouille nu face exceptie la acest capitol: Remy, un sobolan care-si face veacul in canalele Parisului dupa ce a fost izgonit din locuinta sa pasnica, are o singura mare pasiune: mancarea. Nimic special pana aici, ati spune: Remy nu seamana insa cu ceilalti sobolani, care ar da gata orice cos de gunoi si orice canalizare. El prefera gusturile sofisticate, aromele fine, ierburile de soi, sosurile preparate cu grija… tot ceea ce s-ar regasi in cuprinsul unei carti de bucate pentru adevaratii gurmanzi, iar pentru ele este in stare sa faca absolut orice. Fiind sobolan, problema lui este evidenta. Imprietenirea cu baiatul care duce gunoiul este calea sa catre gloria gastronomica – aceasta fiind partea care surprinde toate talentele nebanuite ale micului sobolan si implicit, cea mai savuroasa.
Desi draguta peste masura, povestea nu se situeaza extrem de departe de canoanele filmelor de gen. Surpriza, amuzamentul si nelipsita morala sunt servite insa cu mult mai multa gratie si afectiune decat in orice alt caz. Remy are trasaturi de caracter extraordinar de bine conturate, grija la detalii este asemanatoare cu cea a unui bijutier care incrusteaza nestemate in cea mai frumoasa piesa pe care a dat-o la iveala pana acum, rafinamentul povestii este transpus pe ecrane printr-o tehnica impecabila, invatamintele sunt cu mult mai presus decat in vreo “fabula” de pana acum iar replicile sunt – ca sa ne mentinem in acelasi registru de comparatii – pur si simplu de aur.
Cele de rigoare fiind spuse, subtilitatile despre care vorbeam mai devreme raman acele firimituri ale povestii care te fac sa uiti ca te uiti la un film. Mai mult, ca in acel film nu evolueaza actori, oameni cu povesti proprii si vieti asemenea, ci personaje desenate, carora le-au dat viata programele 3D. Iar mila pe care ti-o trezeste in suflet soricelul care nu are nimic altceva decat un vis, ambitia si perseverenta cu care urmareste acel vis, legatura dintre el si baiatul care duce gunoiul, plus secventele de cateva secunde in care privirile spun totul – sunt precum condimentele exotice asezate intr-o salata frumos decorata.
Cum fiecare se ghideaza dupa propriile sale gusturi, ati putea spune ca aceste aspecte sunt in definitiv sesizabile in functie de disponibilitatea si de caracterul celui care priveste. Dar tocmai deoarece fiecare se ghideaza dupa propriile gusturi, unii vor vedea si simti in Ratatouille cateva lucruri pe care nu le mai experimentasera decat copii fiind. Am auzit chiar ca daca deschizi bratele si inchizi ochii, Remy iti apare in brate.