Rata crescută a criminalității din Venezuela se datorează… telenovelelor
Maduro a declarat că este decis să schimbe ceea ce numește „o cultură a violenței”, promovată în presă, acuzând posturile de televiziune, în special cele care transmit telenovele, de prezentarea într-o lumină fascinantă a armelor, drogurilor și gangsterilor.
Horoscop 2014 – Vezi ce prevăd astrele pentru zodia ta în 2014!
„Acestea transmit valori negative ale morții, drogurilor, armelor, violenței și trădării, precum și toate defectele pe care le poate avea o ființă umană”, a precizat Maduro.
În ultimii ani, Guvernul a lansat aproximativ 20 de campanii pentru sporirea măsurilor de securitate, însă rata criminalității a continuat să crească. Potrivit statisticilor oficiale, criminalitatea a crescut cu 105% de când Hugo Chavez, decedat în martie 2013, a ajuns la putere cu 15 ani în urmă.
Rata oficială a criminalității din Venezuela, în 2013, a fost de 39 de omoruri la 100.000 de locuitori. Cu toate acestea, organizațiile non-guvernamentale locale estimează că este vorba despre o cifră de două ori mai mare.
Criticii președintelui au afirmat că planurile Guvernului de a stopa criminalitatea prin acest gen de măsuri nu afectează cauzele fenomenului – din care fac parte legile prea blânde, sistemul judiciar corupt și complicitatea poliției.