RĂSTURNARE DE SITUAŢIE în cazul morţii Israelei. Ce au descoperit medicii legişti la autopsie?
Surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că femeia de 70 de ani a decedat în urma unei hemoragii digestive. „Trupul este în continuare la INML, încă se lucrează la procedurile pentru transferul acesteia în Israel, aşa cum doreşte familia ei. Cel mai probabil, transferul se va efectua miercuri, pentru că aceste proceduri nu durează mai multe de 2-3 zile. În cazul acesta, procedura este puţin mai greoaie. În ceea ce priveşte transferul, au fost efectuate toate plăţile necesare”, a declarat, pentru Mediafax, Rodica Bucur, avocata Israelei Vodovoz.
În ceea ce priveşte cauza morţii fostei balerine, surse medicale au declarat pentru MEDIAFAX că pe fondul unei afecţiuni ulcerative, femeia în vârstă de 70 de ani a suferit o hemoragie digestivă foarte puternică, ceea ce a condus la decesul acesteia.
Israela, fosta balerină devenită milionară, a fost găsită moartă în casă. Trăia, de aproape un an singură, după ce divorţase de mai tânărul ei soţ, Liviu. Povestea lor a ţinut multă vreme prima pagină, a tabloidelor
Israela Vodovoz ar fi murit de fapt de câteva zile. Agenţii au spart uşa apartamentului ei şi au găsit-o în baie. În ultimele luni, potrivit apropiaţilor Israela Vodovoz ar fi avut probleme de sănătate.
Israela a devenit celebră la începutul lui 2000 când s-a căsătorit cu Liviu Arteni, un bărbat mai tânăr cu aproape 25 de ani. Au format un cuplu atipic mereu în atenţia presei mondene. Au divorţat însă anul trecut şi de atunci, Israela ieşea tot mai rar în lume. Fosta balerină avea doi copii stabiliţi în Israel. Aceştia vor decide dacă va fi înmormântată aici sau în străinătate.
În 2014, Israela Vodovoz şi-a făcut testamentul. Conform apropiaţilor ei, averea sa se ridica, la momentul respectiv, la aproximativ 50 de milioane de euro.