Rapperul Silento a intrat în “silent mood”. Este acuzat că și-a ucis vărul
Rapperul american Silento, cunoscut mai ales pentru piesa „Watch Me (Whip/Nae Nae)”, este acuzat că și-a împușcat mortal propriul văr. Silento a fost arestat zilele trecute sub acuzația de ucidere a lui Frederick Rooks, potrivit departamentului de poliție din DeKalb, statul american Georgia.
Polițiștii au precizat, luni, că Rooks a fost găsit împușcat pe stradă, pe 21 ianuarie, dar că încă nu se cunoaște un motiv clar al incidentului, informează NBC News.
Totodată, nu există o dovadă clară a faptului că Silento ar fi autorul crimei, însă polițiștii au transmis că l-au arestat după ce au analizat imagini de pe camerele de supraveghere din zonă.
Silento a mai stat în închisoare
2020 nu a fost un an chiar ferit de incidente legale pentru Silento. Rapperul în vârstă de 23 de ani, pe numele real Ricky Hawk, a fost arestat în octombrie pentru depășirea vitezei legale, iar în luna septembrie, a fost reținut și acuzat de agresiune, după ce a amenințat mai mulți oameni cu arme de foc. Pe când avea 19 ani a reușit să scape de închisoare, în Dubai, după ce a fost acuzat că și-ar fi atribuit ilegal suma de 80.000 de dolari de la un promoter de concerte. Se pare că rapperul a fost nevoit să returneze banii, însă, pentru că era prea tânăr, nu a fost arestat.
CITEȘTE ȘI: Shia LaBeouf, arestat în timpul unui festival
Foto: Profimedia Images