Rapidul s-a impiedicat la Bistrita

11 12. 2009, 22:22

„Pan’ sa vina Stache, hai sa fim lideri de-o noapte” si-au
strigat intre ei giulestenii in vestiar inainte de aventura in
taramul lui Tata Jean. Iar indemnul a tinut pana si de frig lui
Lazar et co in start de meci la Bistrita, scrie prosport.

Locomotiva visinie cu conductorul in tribuna i-a luat din vole pe
„vampirii” lui „Focu’ la ei”. Spadacio (10) si Buga (17) au trimis
primele bezele portofelului lui Copos, ultimul cu o transversala
norocoasa din 18 metri. Rapidul a trecut peste emotiile unui
penalty pentru gazde dupa ce Mardare l-a scuturat barbateste in
careul propriu pe Neagu (13) si a taxat dur momentul de panica al
arbitrului Craciunescu.

Grigorie (37) joaca mingea cu mana in careul Bistritei, dar e luat
cu fulgi cu tot de Sanmartean, iar Craciunescu „o pune pe var”.
Herea (38) nu iarta si duce Rapidul pe primul loc in Liga I.
Dupa pauza, Cracinescu se „reabiliteaza” in ochii lui Padureanu. O
repune pe acelasi var, dar de data asta la poarta giulestenilor,
dupa un fault al lui Constantin la Coroian pe care l-a vazut doar
centralul si galeria Gloriei.

Hora (47) da in bara si prelungeste agonia lui „Hala” pana in
minutul 58, cand portarul Rapidului devine totusi victima
„vampirilor”. Nou-intratul Keita puncteaza cu un sut din 18 metri,
la o faza in care „acarii” Mardare si Bornescu au incurcat macazul,
balbaind o minge inofensiva la marginea careului rapidist.
„Visiniii” intra in corzi si Neagu (66) trece pe langa 2-1, dar
bara transversala se opune golului izbavitor.

Mai multe detalii despre ultimele stiri
din lumea sportului, pe
SportLaMinut.ro