Rapid a invins Dacia
Rapid Bucuresti a invins, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (1-0), formatia Dacia Mioveni, intr-un meci din etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.
Golurile au fost marcate de Burdujan’38, Grigorie ’68 si Cesinha ’72.
Lucian Burdujan a deschis scorul pentru Rapid in minutul 38, inscriind din apropiere in poarta goala, dupa ce portarul Stanca a gresit, scapand pe sub maini un balon sutat in diagonala de Cesinha.
Stefan Grigorie a ridicat scorul la 2-0 in minutul 69. El a primit o pasa la 16 metri de la Lazar, a intrat in careu, a driblat un adversar si a marcat cu un sut sub transversala.
In minutul 72, Cesinha a marcat pentru 3-0. El a primit un balon de la Dica in apropierea careului, lasat inteligent de Burdujan, a trecut printre doi adversari si a inscris din interiorul suprafetei de pedeapsa, cu un lob la coltul lung.
Rapid: 99. Andrade – 21. Sapunaru, 24. Maftei, 23. M. Constantin, 19. Bozovici – 16. Herea (10. E. Dica ’62), 15. C. Lazar, 8. Grigorie (18. N. Grigore ’76), 7. Cesinha – 9. Mazilu, 20. Burdujan (11. Boya ’76). Antrenor: Mircea Rednic.
Dacia Mioveni: 12. Stanca – 13. Cr. Bratu, 4. Olteanu, 33. V. Jula, 6. Daouda, 3. I. Baicu – 23. Balauru, 8. Trofin, 7. Murgan (24. Negoita ’57, 21. Dobre ’75), 18. R. Neagoe – 16. Costescu (15. Cl. Ionescu ’67). Antrenor: Sorin Cartu.
Cartonas galben: Murgan ’45
Meciul a fost arbitrat de o brigada condusa la centru de Ionel Ivan, ajutat de asistentii Aurel Onita si Stelian Slabu si de rezerva Daniel Deca. Observatorii intalnirii au fost Ion Neagu si Rodion Camataru.
La partida au asistat 4.000 de spectatori, intre care 15 suporteri ai Daciei Mioveni.
Un grup de suporteri rapidisti de la tribuna a II-a a afisat din nou un banner impotriva antrenorului Mircea Rednic: "«Dragostea» ta este una murdara / Pentru noi a ramas o singura varianta… afara". De asemenea, acelasi grup a scandat impotriva actionarului majoritar George Copos.
Copos: Prima suplimentara de 84.000 de euro pentru ultimele doua meciuri din acest an
Principalul actionar al FC Rapid, George Copos, a declarat ca jucatorii giulesteni vor avea o prima suplimentara de 84.000 de euro net daca vor castiga ultimele doua meciuri din acest an, cu Gloria Bistrita si Ceahlaul Piatra Neamt.
"O sa le dam banii la finalul acestui an daca termina pe locul doi, dar eu sunt convins ca vor veni pe locul secund. Oricum noi le vom da categoric banii, dar nu e vorba de bani aici, ci de faptul ca o echipa se formeaza foarte greu. Astazi (n.r. – duminica) am facut un meci foarte bun si ma bucur pentru jucatori. Si Dinamo, si Steaua vor tine pasul cu CFR Cluj asa ca si Rapid isi doreste sa castige ultimele doua jocuri cu Gloria Bistrita si Ceahlaul Piatra Neamt. Daca castigam aceste meciuri, jucatorii au o prima suplimentara de 84.000 de euro net. M-as bucura foarte mult sa ofer aceasta prima", a spus Copos.
Oficialul rapidist crede ca Marius Constantin si Lucian Burdujan nu vor pleca din Giulesti. "Constantin are contract cu Rapid pana in 2011-2012. E un jucator extraordinar, cel mai bun stoper din Romania. Cu Burdujan vom discuta in iarna si sunt sigur ca il vom convinge sa ramana la Rapid. Nu e vorba de plecari aici, noua ne mai trebuie doi jucatori. Cred foarte mult in Rednic si s-a vazut ca nu m-am inselat. Din pacate a fost acea relaxare la meciul cu UTA si inca sunt extrem de suparat ca acolo am pierdut puncte. In rest sunt multumit, deoarece Rapid joaca un fotbal frumos si inscrie goluri frumoase", a afirmat Copos.
Antrenorul Rapidului, Mircea Rednic, s-a declarat multumit de rezultatul meciului cu Dacia Mioveni, dar si de evolutia echipei. "Sunt trei puncte importante si cand inscrii trei goluri unei echipe antrenate de Sorin (n.r. – Sorin Cartu) trebuie sa fi fericit. Ne-a fost greu pana la primul gol, dar dupa aceea totul a decurs normal. Sunt multumit de joc, echipa evoluaza mai bine de la meci la meci. Chiar am schimbat de la o etapa la alta cate 3-4 jucatori in formula de start, dar acest lucru nu s-au simtit in joc. Se face si spectacol, chiar daca pe mine nu prea ma intereseaza acest lucru. Noi ne gandim sa ajungem pe CFR Cluj si de aceea trebuie sa castigam ultimele doua meciuri din acest an", a precizat Rednic.
Fotbalistul Ionut Mazilu a declarat, referitor la prima suplimentara anuntata de Copos, ca orice bani sunt bineveniti, pentru ca sunt de la club. El a mentionat ca spera ca Rapid sa recupereze diferenta de puncte fata de prima clasata, CFR Cluj. "Sper sa reusim sa recuperam diferenta de puncte, deoarece lumea crede in noi. Important este sa o luam pas cu pas si sa nu mai facem greseli. E greu cand vedem distanta asta de puncte, dar asta este viata", a spus Mazilu.
Ovidiu Herea crede ca la meciul cu Dacia Mioveni s-a vazut ca echipa Rapid merge bine, desi nu a fost o partida usoara. "In retur va fi o lupta mare pentru primul loc si nu vad de ce nu am recupera aceasta diferenta fata de CFR. Nu mai conteaza banii, important e sa castigam si sa fim acolo in fata", a precizat Herea.
Tehnicianul echipei Dacia Mioveni, Sorin Cartu nu a dorit sa participe la conferinta de presa de la finalul partidei, specificand ca el nu vine la conferintele de presa de la Rapid.