După o seară de emoţii, dansuri pline de ritm, de eleganţă şi efervescenţă, echipa care a părăsit competiţia “Dansează printre stele” a fost formată din Raluka şi Lilian. Deşi cei doi au oferit în opinia juriului cel mai bun dans al lor din competiţie, publicul şi, în final, juriul au decis că Raluka şi Lilian pleacă acasă, iar Diana şi Ştefan merg mai departe.
Foto: Antena 1
Raluka a dansat swing accidentată la spate împreună cu partenerul său, Lilian, şi poate de aceea a stat, potrivit spuselor lui Mihai Petre, mai mult cu ochii în pământ pe parcursul dansului. Mihai Petre a apreciat, însă, coregrafia lui Lilian şi faptul că au fost foarte ritmici.
Igor Munteanu a fost mulţumit că a văzut un dans pozitiv, iar pe Raluka a felicitat-o pentru felul în care i-au ieşit prizele. Lilian a primit cuvinte de laudă de la toţi juraţii pentru coregrafie şi pentru tot spectacolul pe care l-a oferit nu numai acum, ci la fiecare reprezentaţie a lor. “Lilian, esti un coregraf extraordinar. Jos pălăria în faţa ta”, i-a spus Nea Mărin.
Foto: Antena 1
Diana Munteanu şi Ştefan Ciubotaru au dansat poloxia din Oltenia, un dans care le-a ieşit, în opinia celor patru jurati, de minune şi pentru care au fost felicitaţi. Dacă până acum cel care fura privirile juriului era Ştefan, de data aceasta Diana a strălucit pe ritmuri olteneşti şi a bătut podeaua plină de energie şi efervescenţă. Mihai Petre a apreciat faptul că au fost o echipă echilibrată şi nu s-a putut stăpâni să le transmită şi el felicitările lui. Dansul lor a şi fost, de altfel, răsplătit cu două note de zece.
Foto: Antena 1
Luiza Comşa şi Mihai Ristea au reuşit, în opinia frumoasei Jojo cel mai bun dans al lor, pentru care au fost recompensaţi cu nota 10. “M-aţi emoţionat foarte tare şi mi-aţi adus lacrimi în ochi. Nu am mai văzut aşa ceva până acum! Felicitări! Foarte frumos, emoţionant până la lacrimi!”, au fost cuvintele ei.
Igor Munteanu a fost impresionat de siguranţa mişcărilor lor, iar Mihai Petre a apreciat dansul lor ca fiind unul foarte bun din punct de vedere, atât în ceea ce priveşte coregrafia, cât şi prezentarea. Din punct de vedere tehnic, însă, i-ar fi plăcut să vadă nişte mişcări de şold puţin mai definite, dar a recunoscut că dansul lor l-a impresionat chiar şi pe el.
Foto: Antena 1
36 de piruete într-un minut şi jumătate, atâtea a făcut Alina Eremia la braţul lui Iuri Ribac, atunci când au jucat învârtita din Bistriţa Năsăud. Dacă Alina a fost lăudată de toţi juraţii pentru bucuria şi veselia pe care le-a exprimat dansul ei, Iuri a fost criticat pentru că a fost inhibat şi stresat. Igor Munteanu a apreciat sincronizarea lor perfectă cu echipele de dansatori profesionişti lângă care au dansat, însă i-ar fi plăcut ca bătăile lui Iuri să fie mai cu suflet. “Mi-a placut foarte mult dansul vostru, cu o mica exceptie: dansul lui Iuri. N-ai reusit sa treci de bariere, ţi-a fost frica”, a comentat Mihai Petre. Nea Marin însă a fost de părere că Iuri şi-a făcut destul de bine treaba şi a apreciat că în doar trei zile de antrenamente a reuşit să înveţe un dans atât de greu.
Foto: Antena 1
Muneer şi Stela Domniţanu s-au străduit să ofere un jive cu care să impresioneze juriul şi publicul, însă Igor Munteanu a considerat că cei doi tot nu reuşesc încă să ofere un întreg, să aibă aceeaşi stare atunci cînd împreună pe ring şi să danseze mai mult în pereche.
Foto: Antena 1
Dansul Breaza din Prahova a creat discuţii la masa juriului între Igor Munteanu şi nea Mărin, acesta din urmă provocîndu-l pe colegul său să danseze Căluşarii într-o ediţie următoare. Igor Munteanu le-a reproşat Sandrei Izbaşa şi lui Petrişor Ruge o poziţie incorectă a braţelor şi lipsa unei ţinute elegante, observaţii cu care nea Mărin nu a fost deloc de acord. El a fost de părere că cei doi au avut de respectat cel mai dificil ritm, pe care şi l-au însuşit de minune, iar coregrafia a fost executată excelent. Mihai Petre a fost cucerit de dansul celor doi, care au reuşit să păstreze un ritm perfect până la final.
Foto: Antena 1
Foto: Antena 1
Cei care au stârnit cea mai mare controversă la masa juriului au fost însă Cocuţa şi Speak, care nu au reuşit să-i multumească cu swingul lor nici pe Mihai Petre, nici pe Igor Munteanu. Mihai Petre le-a reproşat că lasă întotdeauna să se vadă cât de greu le e să-şi ducă dansul la bun sfîrşit şi că întotdeauna obosesc foarte repede. Cocuţa şi Speak i-au cerut lui Mihai Petre să le spună verde-n faţă că nu le place de ei, în loc să îi jignească de fiecare dată. “Nu-ţi place de noi si punct”, a comentat Cocuţa, iar Mihai Petre a recunoscut că nu-i place de ei atunci când lasă să se vadă efortul lor. Nici Igor nu a fost mulţumit de dansul lor pentru că i-au lăsat senzaţia unui dans încurcat şi nu au părut deloc stăpâni pe mişcările lor. Nea Mărin şi Jojo s-au bucurat însă de dansul celor doi, iar Jojo s-a arătat foarte încântată de abordarea trăsnită a Cocuţei. “Avem nevoie şi de această nebunie!”, a spus Jojo.
Foto: Antena 1
Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă au jucat o bătută din Moldova, iar picioarele lui Igor s-au mişcat şi ele sub masa juriului cât a fost dansul lor de lung. “Voi m-aţi făcut să dansez! Asta şi voiam, să simt energia. Mi-a plăcut şi poziţia braţelor. Super, super!”, le-a spus Igor Alinei şi lui Bogdan. Jojo s-a bucurat că “nu avem vecini jos! Aşa bătută nu am mai văzut de mult. V-aţi întors pe calea voastră. Mi-a plăcut bucuria voastră.” Nea Marin nu a avut decât cuvinte de laudă la adresa Alinei, căreia i-a oferit un loc în ansamblul lui. “Alina, eşti atât de muncitoare şi atât de serioasă, mă uimeşti.” Se pare că cizmele lui nea Mărin i-au purtat noroc lui Bogdan Boantă care a primit numai cuvinte de laudă de la Mihai Petre: “S-a văzut că sunteţi mai relaxaţi şi că v-a păsat mai mult de dans”.
Foto: Antena 1
Cosmin Seleşi şi Maria Popescu au dansat ariciul din Teleorman şi au adus cu ei buna dispoziţie şi bucuria. “Mi-a plăcut starea lor, au fost foarte sprinteni, s-au simţit bine!” a remarcat Igor Munteanu, în timp ce Jojo i-a strigat lui Cosmin: “eşti bărbat! Esti cel mai tare! Nu-mi imaginam că o să descopăr atâtea lucruri frumoase la tine! Felicitări!”. Mihai Petre a fost impresionat de faptul că cei doi au făcut un adevărat show, că au ţinut foarte bine ritmul şi că au prezentat un dans fără greseală. “Cel mai mult mi-a plăcut că aţi trăit româneşte. Sunteţi echipa care s-a bucurat de dans cel mai mult.” În semn de apreciere, nea Marin l-a pupat pe Cosmin Seleşi pe cap, în timp ce Cosmin şi-a scos pălăria în faţa acestuia.