Raluka nu şi-a primit banii de la Asia Express. Marele premiu de 30.000 de euro

23 04. 2018, 12:27

Ele au declarat recent că îşi doresc să-şi cumpere apartamente în acelaşi bloc, iar Ana Baniciu şi-a dus mama în vacanţă în Barcelona.

 

“Nu i-am cheltuit că nu i-am primit. A fost cea mai tare experienţă, foarte frumoasa pentru toţi cei prezenţi. Eu sunt mai sportivă, îmi plac chestiile de genul ăsta. Nu e vorba de sala de fitness, nu am mai fost la sală de două luni, e chestie de spirit. În momentul în care a trebuit să mănânc acel ou a fost cel mai nasol moment de la Asia Express. Ajungi lângă nişte oameni care se mulţumesc cu jumătate de farfurie de orez şi un catravete la cinci oameni. Am învăţat să mă bucur de ce am, a fost o lecţie. Când ajungi acolo şi vezi în ce condiţii trăiesc oamenii aia, nu-mi venea să cred că ei acolo locuiesc. În căsuţe suspendate, în satul pe apă. Cu toate acestea, oamenii aia sunt foarte fericiţi”, a declarat Raluka pentru Antena Stars.

Asia Express este un reality show ce duce aventura la un alt nivel. 7 perechi de vedete vor avea de parcurs un traseu de aproape 5000 de km prin Vietnam, Laos, Cambodgia şi Thailanda. Fără scenarii, fără niciun ajutor din partea echipei de producţie, cei 14 trebuie să se descurce singuri pentru a ajunge la destinaţia finală. Ţine doar de ei şi de abilitătile lor să îşi găsească transport, cazare şi mâncare, având la dispoziţie un singur dolar pe zi.