Raluca Zenga şi-a lansat primul volum de poezii la Castelul din Inima Capitalei! – FOTO
În decorul de poveste al Le Château – Castelului din Inima Capitalei, Raluca Zenga şi-a lansat, ieri, primul volum de poezii din carieră: “Dragostea 3D”, o carte dedicată soţului ei, binecunoscutul Walter Zenga.
Evenimentul s-a desfăşurat sub forma unui afternoon tea autentic, o întâlnire informală cu prietenii şi cunoscuţii familiei Zenga, care au ţinut să le fie alături în acest moment plin de emoţie. Raluca Zenga a povestit despre felul în care evoluează relaţia ei cu Walter, despre cum se înţeleg după 14 ani de relaţie, cum s-au reinventat şi se surprind în fiecare zi, pentru a menţine vie flacăra pasiunii.
În paginile cărţii, Raluca Zenga face mărturisiri senzuale şi sfidează limitele imaginaţiei comune, mare parte dintre poezii fiind scrise în timpul şederii lor din Dubai. Soţul său, Walter, i-a fost alături în fiecare moment al lansării, declarând permanent că o susţine în drumul artistic pe care a pornit, fiind convins că este foarte talentată. Walter a declarat, mai în glumă, mai în serios, că ar trebui să se apuce şi el de scris astfel de poezii, mai ales că are foarte multă imaginaţie în acest sens.
“Doresc să mulţumesc domnului Costel Postolache, de la Editura Integral, pentru că a văzut în volumul meu de poezii un debut intrigant, demn de colecţia „Himera”! Sunt fericită că am avut ocazia să-mi fac lansarea oficială a cărţii “Dragostea 3D” aşa cum mi-am imaginat, într-o loc de vis, un adevarat Castel din inima Capitalei – Le Château. M-am simţit extraordinar aici, înconjurată de prieteni! Le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut şi au fost prezenţi la lansare şi, în mod special, soţului meu pentru inspiraţie!”, spune Raluca Zenga, care a anunţat căpregăteşte noi surprize literare în perioada următoare. Tatăl autoarei, medicul Emil Rebedea, este responsabil deilustraţiile din carte, desenul fiind o pasiune a acestuia.
Evenimentul de lansare al volumului “Dragostea 3D” s-a încheiat cu o sesiune de autografe şi un ceai răcoritor pe terasa Le Château, printre interviuri şi declaraţii pline de pasiune date de cei doi soţi, care au venit la eveniment alaturi de cei doi copii ai lor, Samira si Walter Jr.